#aseza

• alinia — A așeza sau a se așeza în linie dreaptă, conform unui punct de reper ori unei direcții date; a aranja elemente grafice, obiecte sau trupe într-o ordine geometrică riguroasă. În sens figurat, înseamnă a se conforma, a adera la o directivă, a adopta o poziție comună sau a-și ajusta acțiunile în deplin acord cu standardele ori valorile unui grup.
• amplasa — A fixa, a așeza sau a stabili locul de funcționare ori de existență al unui obiect, al unei construcții, al unui monument sau al unui ansamblu arhitectural pe un anumit teren. În sens administrativ și tehnic, acțiunea presupune determinarea unor coordonate spațiale precise în conformitate cu planurile de urbanism, avizele legale și cerințele funcționale ale proiectului.
• Aneza — Toponim rar ce desemnează o așezare rurală izolată, o localitate minoră sau o formațiune geografică restrânsă identificată în nomenclatoarele balcanice ori sud-est europene. În context teritorial și cartografic, termenul reprezintă o individualitate structurală fixă, păstrând o puternică legătură cu toponimia regională arhaică a comunităților din zonă.
• antropogeografie — Ramură fundamentală a geografiei, cunoscută și sub numele de geografie umană, care se ocupă cu studiul răspândirii geografice a populației umane, al așezărilor sale, al activităților economice și al interacțiunilor complexe dintre societate și mediul fizic înconjurător. Această disciplină analizează modul în care comunitățile umane organizează, modifică și antropizează spațiul terestru de-a lungul timpului.
• Antula — Numele unei localități sau microregiuni rurale de interes antropic ori istoric local; toponim utilizat regional pentru a desemna un areal geografic restrâns, adesea corelat istoric cu așezări pastorale sau cu forme vechi de proprietate funciară din spațiul balcanic ori est-european.
• Anzeana — Formă toponimică latinizată sau arhaică utilizată istoric în cartografie pentru a desemna un areal geografic restrâns, o moșie sau o așezare rurală veche din spațiul regional est-european ori balcanic.
• Aoaș — Formă toponimică arhaică, regională sau variantă fonetică rară utilizată în trecut în cartografie sau în graiul local pentru a desemna un areal geografic restrâns, o moșie, un curs de apă ori o așezare din spațiul transilvănean sau nord-vestic al României (adesea corelat istoric sau fonetic cu zona Oaș).
• Arinoasa — Toponim românesc ce desemnează cursuri de apă sau micro-toponime rurale (precum pârâul Arinoasa), a căror denumire derivă direct de la prezența abundentă a arinilor pe malurile lor.
• așadza — Formă regională veche sau variantă fonetică arhaică (întâlnită în graiurile macedoromâne sau în anumite arii dialectale specifice ale limbii române vechi) pentru verbul 'a așeza'; a pune un obiect într-un anumit loc, a rândui, a stabili o persoană într-o funcție sau domiciliu ori a se pune pe un scaun sau pe un pat.
• așadzare — Formă regională veche sau variantă fonetică arhaică pentru substantivul 'așezare'; acțiunea de a (se) așadza și rezultatul ei; amplasare geometrică, rânduire, organizare a unui spațiu, așezământ, sat sau colonie omenească stabilite într-un anumit punct geografic.
• așadzat — Formă arhaică, regională sau dialectală a adjectivului așezat; care este dispus, plasat sau fixat într-un anumit loc. În sens moral, descrie o persoană calmă, echilibrată, cumpătată, chibzuită și serioasă în acțiuni sau comportament, ori o viață stabilă, liniștită și lipsită de griji majore.
• așaza — Variantă ortografică neliterară și des întâlnită în scrierea curentă pentru verbul 'a așeza'; acțiunea de a pune un obiect sau o persoană într-un anumit loc, de a rândui elemente structurale sau de a se plasa pe un scaun, pat ori suprafață. Deși utilizată pe scară largă din cauza confuziei fonetice cu alte forme verbale, normele academice actuale impun folosirea exclusivă a rădăcinii în 'e' (așeza) la infinitiv.
• așazare — Variantă ortografică greșită și neliterară pentru substantivul 'așezare'; acțiunea de a așeza sau rezultatul ei; mod de dispunere structurală, amplasare a unui obiect ori stabilire a unei comunități umane într-un anumit loc geografic (sat, oraș, colonie). Este o deviație lexicală generată prin derivare greșită de la infinitivul eronat 'așaza'.
• așazat — Formă arhaică și regională pentru adjectivul așezat; care este așezat, rânduit, plasat ori fixat într-un anumit loc geografic sau spațial. În sens moral și comportamental, descrie o persoană așezată, liniștită, chibzuită, cu judecată dreaptă și un stil de viață ordonat sau o fire statornică.
• așăzător — Formă regională sau arhaică pentru așezător; persoană sau dispozitiv mecanic ori unealtă care așază, potrivește, ordonează sau fixează obiecte ori componente într-o anumită structură ori poziție dată. În vechiul limbaj al meșteșugarilor, putea desemna un ucenic ori un instrument folosit structural pentru alinierea precisă a materialelor.
• așăzătoriu — Formă arhaică și regională cu vocalism vechi pentru cuvântul 'așezător'; care are însușirea sau rolul de a așeza, de a liniști, de a stabiliza ori de a rândui lucrurile; persoană care întemeiază, rânduiește o așezare sau organizează o rânduială administrativă ori bisericească în vechile comunități.
• așăzătură — Formă rară, arhaică sau regională construită cu vocalismul 'ă' în loc de 'e'; așezare, mod în care sunt dispuse sau clădite lucrurile; sediment, drojdie sau strat de materie care se depune pe fundul unui vas cu lichid; temelie, poziție sau formă geometrică a unui obiect ori a unei construcții.
• așeza — A pune, a plasa sau a rândui o persoană ori un obiect într-un anumit loc, într-o anumit ordine sau într-o poziție fixă; a stabili domiciliul sau reședința într-o regiune (la forma reflexivă). În sens structural și fizic, definește și acțiunea de sedimentare a particulelor solide dintr-un fluid ori stabilizarea unei construcții pe fundația sa, precum și instaurarea liniștii, a ordinii sau a păcii.
• așezălaș — Formă diminutivală, regională sau arhaică ce desemnează o așezare de dimensiuni reduse, un mic adăpost, o colibă, o locuință modestă ori un loc temporar de odihnă amenajat la țară sau în zone montane. Acest termen structural surprinde o notă de simplitate rurală, fiind utilizat în graiurile locale pentru a descrie un spațiu de refugiu discret în mijlocul naturii.
• așezământ — Instituție publică, socială, culturală sau de binefacere, adesea cu un caracter stabil și organizat (cum ar fi un spital, o mănăstire, o bibliotecă ori un azil); așezare administrativă bazată pe reguli precise. În sens istoric, termenul desemna și un act oficial, o chartă, o legiuire sau o hotărâre domnească structurală prin care se puneau bazele unei organizări juridice sau religioase.