#definiție

• avarițios — Care manifestă avariție; persoană dominată de o zgârcenie exagerată, care strânge averi cu un egoism feroce și refuză cu încăpățânare să împartă ori să consume ceea ce posedă. Folosit ca adjectiv, descrie un comportament, un gest sau un caracter marcat de reținerea obsesivă a resurselor materiale și de lipsa totală de generozitate.
• avarițiune — Formă arhaică, rară sau regională pentru termenul avariție, desemnând zgârcenia excesivă, lăcomia sau dorința nestăpânită de îmbogățire; în vechiul drept comercial sau maritim, termenul putea face referire și la o formă degradată sau adaptată a noțiunii de avarie (stricăciune suferită de o navă sau de mărfurile acesteia în timpul transportului). În context literar vechi, definește o patimă distructivă ce macină sufletul prin atașamentul orb față de monede și avuții.
• avaș — Regionalism arhaic utilizat în anumite zone din nord-vestul României pentru a descrie un teren păduros, o poiană adâncă, o vale strâmtă sau un loc retras și umbros; de asemenea, termenul are o puternică valoare toponimică, fiind strâns legat de Țara Oașului (denumirea istorică provine dintr-o rădăcină etimologică similară). Ca adjectiv, în vechi graiuri locale, putea exprima ideea de loc ascuns, ferit sau sălbatic.
• avat — Pește răpitor de apă dulce din familia ciprinidelor (Aspius aspius), cu corpul alungit, acoperit cu solzi mărunți argintii, și gura largă, lipsită de dinți pe fălci, dar prevăzută cu o proeminență caracteristică pe maxilarul inferior. Trăiește în apele curgătoare mari, fiind extrem de agil și recunoscut pentru atacurile sale violente la suprafața apei asupra peștilor de talie mică.
• avatar — În filozofia și mitologia indiană, reîncarnarea sau întruparea pământească a unei divinități (în special a lui Vișnu); prin extensie, metamorfoză, transformare imprevizibilă sau peripeție prin care trece o persoană ori o colectivitate de-a lungul timpului. În mediul digital modern, termenul desemnează reprezentarea grafică, iconul sau personajul virtual ales de un utilizator pentru a-și exprima identitatea în jocuri, rețele sociale și comunități online.
• ave — Formă tradițională de salut sau de urare de origine latină, folosită în antichitate pentru a exprima respectul, devotamentul sau supunerea; preluată în limba română ca element livresc sau religios, este întâlnită frecvent în rugăciuni și imnuri creștine catolice adresate Fecioarei Maria. În sens laic, poate apărea în texte literare pentru a evoca atmosfera Romei Antice sau ca formă solemnă, ușor arhaică, de adresare.
• avea — Unul dintre cele mai importante și frecvente verbe din limba română. Ca verb predicativ, exprimă posesia, deținerea unui obiect, a unei calități sau a unei stări, precum și experimentarea unei senzații ori legături de rudenie. Ca verb auxiliar, servește la formarea timpurilor compuse precum perfectul compus, viitorul popular și condițional-optativul trecut. Ca verb modal, exprimă obligativitatea sau posibilitatea realizării unei acțiuni.
• avecerne — Regionalism arhaic sau element verbal vechi utilizat în anumite graiuri bisericești sau comunități rurale izolate cu sensul de a săvârși, a citi sau a cânta slujba vecerniei; prin extensie, termenul putea însemna și a aduce mulțumire sau a se ruga la căderea serii. Înțelesul său este strâns legat de viața liturgică tradițională și de organizarea timpului zilnic în jurul rânduielilor mănăstirești.
• avecernică — Formă regională sau arhaică rară asociată contextului religios de seară; poate desemna o carte de ritual, o pravilă ce cuprinde rugăciunile vecerniei sau o femeie (maică) însărcinată cu pregătirea și strângerea celor necesare pentru slujba de amurg într-o mănăstire. Ca adjectiv, descrie un element, un gest sau o stare specifică orelor târzii ale zilei, corelată cu atmosfera de meditație dinaintea nopții.
• avecernie — Formă regională sau arhaică rară folosită în anumite graiuri bisericești pentru vecernie, slujba religioasă creștin-ortodoxă sau catolică ce se săvârșește seara, la apusul soarelui; marchează începutul liturgic al unei noi zile conform tradiției bizantine. În sens extins, termenul descrie perioada de amurg, căderea serii sau momentul din zi dedicat rugăciunii, reculegerii și liniștii sufletești în comunitățile monahale rurale.
• avecina — A se afla în imediata apropiere a ceva sau a cuiva, a fi vecin, a se învecina; în sens tranzitiv sau administrativ, a aduce două proprietăți, terenuri sau elemente structurale în contact direct ori în vecinătate directă. Folosit cel mai frecvent sub formă reflexivă, descrie raportul spațial de proximitate dintre localități, imobile, țări sau concepte abstracte care împart o frontieră ori o zonă comună.
• avedeare — Formă arhaică timpurie sau variantă grafică și fonetică a substantivului avedere, reprezentând acțiunea de a aduce la cunoștință, de a demonstra sau de a dovedi un fapt cu probe clare; în vechile hrisoave juridice și bisericești, termenul exprima publicarea oficială, manifestarea vizibilă ori scoaterea la lumină a unui adevăr ascuns. Structura sa păstrează diftongarea arhaică specifică procesului de trecere a verbelor de conjugarea a II-a în substantive de acțiune.
• avedere — Arhaism lingvistic ce desemnează acțiunea de a aduce la cunoștință, de a demonstra, de a arăta în mod evident sau de a pune în clar; cel mai frecvent, rădăcina termenului supraviețuiește în limba modernă în interiorul locuțiunii adverbiale 'în vedere' sau prin intermediul verbului 'a adeveri'. În textele vechi de secol XVIII, reprezenta darea în vileag, evidența juridică sau actul prin care un fapt devenea clar pentru toți cei prezenți.
• avederea — Forma articulată hotărât a substantivului arhaic avedere, reprezentând acțiunea completă și specifică de dăruire în vileag, demonstrare publică sau clarificare juridică a unei stări de fapt; în documentele administrative din Țara Românească și Moldova, desemna actul nominal prin care o dovadă, un hrisov sau un testament era adus în fața scaunului de judecată pentru a i se recunoaște valabilitatea. Textul subliniază starea de deplină evidență și transparență a unui adevăr istoric dovedit.
• aveliat — Arhaism lexical extrem de rar care descrie un obiect, un document sau o persoană ce a primit o autorizație formală, o recunoaștere a drepturilor sau o investitură oficială; în unele contexte vechi juridice, termenul sugera validarea unui statut sau acordarea unei demnități în cadrul structurilor administrative. Înțelesul său structural provine din adaptări timpurii sau contaminări lingvistice legate de noțiunea de drept ori privilegii stabilite prin hrisov domnesc.
• avelocago — Termen tehnic rar sau neologism utilizat în anumite ramuri experimentale ale hidrodinamicii sau ingineriei materialelor pentru a descrie un dispozitiv ori un sistem capabil să controleze și să redirecționeze viteza de evacuare a unui fluid sau a unui compus chimic; structural, cuvântul pare să fie un termen hibrid format din elemente care sugerează accelerația sau controlul fluxului. Este limitat strict la medii profesionale restrânse și manuale de laborator nestandardizate.
• avelocaralo — Expresie de avertizare sau semnal de alarmă din argoul românesc, împrumutată din limba romani (țigănească), însemnând în mod literal 'vine polițistul!' sau 'atenție, poliția!'. Termenul este utilizat în medii interlope sau în jargonul stradal urban ca o atenționare codificată, rapidă și secretă pentru a opri imediat activitățile ilegale ori suspecte înainte de intervenția autorităților.
• avelomannus — Expresie argotică de avertizare din vocabularul stradal sau secret românesc, derivată prin filieră romani, tradusă prin 'vine omul!' sau 'vine cineva!'; este folosită ca semnal neutru pentru a indica apariția unei persoane străine, a unui martor nedorit sau a proprietarului unui loc. Spre deosebire de semnalul specific pentru poliție, acest termen anunță o simplă prezență umană care necesită prudență sau o schimbare rapidă a subiectului de discuție.
• avempace — Formă de scriere cu literă mică utilizată în texte filozofice sau istorice pentru a face referire la curentul de gândire, comentariile și teoriile științifice dezvoltate de filozoful andaluz Avempace; reprezintă adaptarea numelui său ca substantiv comun epistemic pentru a desemna un tip de raționalism mistic sau modelul fizic de mișcare care a anticipat conceptul modern de inerție. Înțelesul său pendulează între identitatea proprie a autorului și moștenirea sa conceptuală în filozofia medievală islamică și europeană.
• avenant — Act adițional încheiat în formă scrisă prin care părțile semnatare modifică, completează sau suspendă anumite clauze ale unui contract inițial, fără a-i anula valabilitatea generală; este utilizat pe scară largă în dreptul muncii, dreptul comercial și în domeniul asigurărilor pentru a înregistra schimbări legate de preț, termene, atribuții sau condiții specifice, devenind parte integrantă din documentul de bază.