#juridic

• aberațiune — Formă arhaică și livrescă a neologismului 'aberație', utilizată în textele juridice, filosofice și medicale din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea pentru a desemna o eroare gravă de judecată, o rătăcire a rațiunii sau o deviere flagrantă de la normele morale stabilite. În vechea jurisprudență românească, termenul califica o mărturie sau o interpretare absurdă a legii, considerată o rătăcire intelectuală temporară a celui care o formula.
• abilitațiune — Variantă livrescă, învechită sau rară a substantivului „abilitare”. Desemnează acțiunea de a abilita și rezultatul ei, reprezentând învestirea oficială, împuternicirea sau recunoașterea unui drept legal ori a unei competențe de către o autoritate administrativă sau juridică.
• abitațiune — Variantă livrescă, învechită sau rară a substantivului „abitație” sau „habitație”. În vechiul drept românesc și în traducerile timpurii ale codurilor civile, termenul desemna dreptul real, legal și netransmisibil al unei persoane de a locui într-o casă proprietate a altcuiva.
• abjudeca — A deposeda pe cineva de un drept, de un bun sau de o calitate printr-o hotărâre judecătorească sau printr-o decizie oficială; a contesta și a anula pe cale legală un titlu ori o proprietate deținută anterior de o persoană. În dreptul procesual modern, termenul este rar utilizat, fiind înlocuit de concepte precum expropriere, decădere din drepturi sau anularea unui titlu.
• abjudecare — Acțiunea de a abjudeca și rezultatul ei; deposedarea legală a unei persoane de un bun, de un drept patrimonial sau de o calitate oficială, în urma unei hotărâri judecătorești definitive. Reprezintă actul procedural prin care instanța desființează un titlu juridic invocat de una dintre părți, constatând lipsa de temei legal sau existența unei fraude în dobândirea acestuia.
• ablegare — Acțiunea de a ablega; trimiterea oficială a unui delegat, reprezentant sau emisar diplomatic într-o misiune specială sau la o curte străină. În vechiul drept administrativ și în procedurile ecleziastice, termenul desemna și actul formal prin care o persoană cu o funcție publică incomodă era îndepărtată temporar din centrul de putere prin intermediul unei însărcinări externe obligatorii.
• abolițiune — Forma completă, etimologică și tradițională a substantivului care desemnează desființarea oficială, anularea, suprimarea sau revocarea unei legi, a unui obicei, a unei instituții ori a unei stări sociale de drept, prin intermediul unui act de autoritate publică. În limba română modernă, este utilizată mai rar decât varianta sa redusă „abolire” sau varianta juridică „aboliție”.
• abroga — (Juridic) A anula, a desființa sau a scoate din vigoare o lege, un decret, o ordonanță ori un alt act normativ în mod oficial, printr-o nouă dispoziție legală de rang egal sau superior.
• abrogațiune — (Arhaic) Formă învechită pentru acțiunea de a abroga o lege sau pentru rezultatul ei; variantă pașoptistă a termenului modern 'abrogare', utilizată frecvent în textele juridice și administrative din secolul al XIX-lea.
• aburitoriu — O variantă adjectivală arhaică și rară, parțial dispărută din uzul modern, utilizată în trecut în textele administrative, juridice sau literare din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. Termenul califica un element, un discurs sau o acțiune care avea proprietatea de a aburi, a produce condens ori, în sens figurat, de a induce în eroare, a întuneca judecata și a camufla adevărul prin argumente sofisticate.
• abzice — Termen juridic arhaic sau regional, întâlnit în vechile codice de legi transilvănene și în dicționarele etimologice istorice, având sensul de a contrazice, a respinge o mărturie sau a pronunța o sentință de despoiere a unui drept în urma unui litigiu. Reprezintă un calc lingvistic parțial după structura unor termeni juridici latini sau germani care implică retragerea publică a unui cuvânt ori anularea unei declarații anterioare.
• abzicere — Acțiunea de a abzice și rezultatul ei; infirmare, retractare sau respingere formală a unei hotărâri, declarații ori pretenții juridice. Folosit în trecut ca echivalent arhaic pentru noțiunea modernă de dezavuare sau anulare formală a unui act juridic ori ecleziastic.
• abzis — Care a fost infirmat, contrazis sau respins în mod formal printr-o decizie judecătorească ori printr-un act administrativ vechi; desființat, dezavuat. În contextul textelor juridice istorice, termenul descrie un argument, o mărturie sau un drept care și-a pierdut valabilitatea legală în urma unei hotărâri oficiale.
• act — Termen polisemantic fundamental; reprezintă un document oficial cu caracter juridic sau administrativ care atestă un fapt, o obligație ori un drept legal. În sens filozofic sau comportamental, definește o acțiune conștientă ori o manifestare a voinței umane. În artele spectacolului, constituie o diviziune principală a unei piese de teatru sau a unei opere, delimitată structural de pauze ori de schimbări majore de decor.
• acțiu — Formă lingvistică arhaică sau regională folosită în trecut pentru a desemna o acțiune juridică, o jalbă sau o plângere oficială înaintată unei instanțe sau autorități; de asemenea, poate reprezenta o variantă trunchiată ori populară a termenului modern 'acțiune'. Acest cuvânt documentează evoluția lexicală a termenilor administrativ-juridici în spațiul românesc, fiind întâlnit rar, exclusiv în texte vechi sau documente de arhivă.
• adat — Termen utilizat în antropologia juridică și în istoria religiilor pentru a desemna ansamblul de legi cutumiare, obiceiuri tradiționale și norme nescrise care reglementează viața socială, familială și administrativă a comunităților musulmane (în special în Asia de Sud-Est, precum Indonezia și Malaezia). Acest sistem juridic tradițional coexistă adesea în mod structural cu legea islamică (Șaria) și cu legislația statală modernă.
• addenda — Totalitatea notelor, documentelor, textelor sau completărilor ulterioare adăugate la sfârșitul unei lucrări scrise, al unui tratat sau al unui contract pentru a aduce clarificări, corecturi sau detalii esențiale fără a modifica corpul principal. Acest ansamblu documentar, de origine latină, funcționează ca o extensie structurală menită să asigure exhaustivitatea și actualitatea informațiilor prezentate.
• addendum — Document adițional, anexă sau completare scrisă atașată unui contract, unui tratat, unei opere literare sau unui set de specificații tehnice existente. Acest element structural este utilizat pentru a adăuga informații esențiale, clarificări, corecturi sau modificări oficiale, fără a fi necesară rescrierea completă a documentului principal de bază.
• ademană — Termen juridic și administrativ arhaic ce desemnează o chezășie, o garanție materială sau o cauțiune depusă în cadrul unui litigiu ori al unei tranzacții comerciale. În vechiul drept românesc, ademana reprezenta de asemenea actul formal sau înțelegerea prin care o persoană își asuma responsabilitatea deplină pentru comportamentul ori datoriile financiare ale unui terț în fața autorităților.
• aderat — Care s-a lipit, s-a atașat strâns sau a intrat în contact intim cu o suprafață ori cu un organ vecin; în sens juridic și politic, descrie un stat, o organizație sau o persoană care a aderat în mod oficial la un tratat, la o convenție ori la o doctrină. În anatomopatologie, termenul structural indică țesuturile sudate anormal în urma unui proces inflamator sau cicatricial.