#manuscris

• anteintitulat —
• anticariat — Magazin, unitate comercială sau platformă digitală specializată în achiziționarea, evaluarea și revânzarea cărților vechi, folosite, a periodicelor, manuscriselor, hărților și a altor tipărituri rare ori scoase din uzul editorial curent. În sens cultural, reprezintă un spațiu de conservare a patrimoniului scris, oferind bibliofililor acces la ediții princeps, colecții unice și documente istorice valoroase.
• antifonar — Carte de cult utilizată în Biserica Creștină (în special în tradiția romano-catolică și cea bizantină veche) care cuprinde antifoanele, versetele, psalmii și imnurile rânduite a fi cântate alternativ de către două coruri pe parcursul anului liturgic; culegere muzicală religioasă medievală conținând adesea notații neumatice sau gregoriene esențiale pentru studiul paleografiei muzicale.
• antigraf — Manuscris, text original sau copie arhetipală care servește drept model direct pentru realizarea unei noi copii transcise manual (apograf); documentul sursă utilizat de copiștii medievali în scriptorii. În critica textuală și filologia modernă, identificarea și analizarea erorilor transmise de la antigraf la apograf este esențială pentru reconstituirea arborelui genealogic al unui text vechi (stemma codicum).
• antip — Termen tehnic rar utilizat în mediul tipografic sau paleografic vechi pentru a desemna un semn de corectură, o notație marginală inversă sau o prescurtare convențională academică; de asemenea, în jargonul tipăriturilor de epocă, putea indica o pagină opusă sau o structură simetrică răsturnată față de textul principal.
• antiste — Denumire istorică sau regională atribuită unui grup de insecte parazite sau dăunătoare, utilizată în trecut în unele tratate vernaculare de zoologie sau în dicționarele medicale populare. În context structural și etimologic, termenul făcea referire la organisme nevertebrate minuscule ale căror caracteristici biologice erau corelate cu distrugerea țesuturilor vegetale sau iritarea epidermei la animale.
• antologhie — Variantă grafică arhaică sau regională pentru termenul 'antologie'; culegere ce reunește piese literare alese ori imnuri și texte liturgice bizantine selectate pe criterii de valoare spirituală și estetică. În context istoric românesc, termenul structural face trimitere la vechile manuscrise copiate în mănăstiri, unde scrierile sfinților sau ale poeților clasici erau organizate structural într-un singur volum pentru a fi folosite la studiu ori în timpul serviciului divin.
• aoare — Formă arhaică, livrescă veche sau regională pentru adverbul interogativ și dubitativ 'oare'; utilizat în trecut în propoziții interogative pentru a exprima o îndoială, o nesiguranță, o mirare sau o presupunere.
• aoarea — Formă intensivă și emfatică arhaică a adverbului interogativ sau dubitativ 'aoare' (oare); utilizat în vechile texte scrise sau în graiul popular regional pentru a exprima cu o mai mare forță retorică o îndoială, o mirare sau o întrebare retorică privind desfășurarea unui eveniment.
• apă metalicească — Denumire arhaică și alchimică utilizată în primele traduceri de cărți științifice sau în manuscrisele din secolele XVIII-XIX pentru a desemna mercurul (argintul viu) sau acizii puternici capabili să dizolve metalele (apa tare / acidul nitric); termenul documentează o etapă timpurie de adaptare a lexicului tehnic național.
• apocrif — Atribuit în mod fals unui anumit autor, unei epoci sau unei surse oficiale; lipsit de autenticitate, cu caracter îndoielnic sau nerescunoscut de o autoritate competentă. În context ecleziastic, termenul desemnează scrierile cu tematică religioasă care nu au fost incluse în canonul oficial al Bibliei, deși abordează evenimente sau personaje sacre.
• apoplixie — Grafie veche, eroare de transcriere istorică sau formă arhaică răspândită în manusisele și traducerile românești din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea pentru termenul apoplexie, desemnând un accident vascular cerebral acut sau o congestie sanguină fulminantă în țesutul unui organ vital. Această variantă reflectă etapele timpurii de adaptare fonetică a neologismelor de filieră elenă sau latină în lexicografia medicală autohtonă.
• appus — Variantă grafică istorică, arhaică sau nume propriu de origine străină; de asemenea, poate reprezenta o transcriere livrescă rară pentru numele patrician roman 'Appius'. În anumite documente administrative vechi sau cartografii transilvănene, termenul apare ca o formă coruptă sau arhaică pentru a desemna direcția geografică de apus (asfințit), păstrându-și astăzi exclusiv o valoare documentară, filologică sau genealogică.
• apreția — Variantă grafică istorică, livrescă sau etimologică pentru verbul 'a aprecia'; acțiunea de a evalua, a estima, a prețui ori a recunoaște valoarea morală, materială sau profesională a unei entități. Utilizat în documentele administrative transilvănene sau în traducerile din secolul al XIX-lea, termenul își păstrează astăzi exclusiv o valoare documentară ori filologică.
• aprețiare — Variantă grafică istorică, livrescă sau etimologică pentru substantivul 'apreciere'; acțiunea de a evalua, a estima, a prețui sau opinia critică formulată asupra valorii materiale ori morale a unui lucru. Termenul se întâlnește frecvent în jargonul juridic și administrativ din secolul al XIX-lea, reflectând modelul etimologic latin dinaintea simplificării ortografice moderne.
• aprețiator — Variantă grafică istorică, livrescă sau arhaică pentru cuvântul 'apreciator'; persoană care evaluează, prețuiește, stimează sau stabilește valoarea materială ori morală a unui obiect, a unei fapte sau a unei opere. În secolul al XIX-lea, definea expertul evaluator desemnat de instanță sau cunoscătorul avizat într-un domeniu cultural.
• aprețiere — Variantă grafică istorică, livrescă sau etimologică pentru substantivul 'apreciere'; acțiunea de a evalua, estima ori prețui valoarea morală, materială sau profesională a cuiva, ori considerația manifestată față de calitățile unei persoane. În documentele administrative transilvănene sau în traducerile din secolul al XIX-lea, reflectă modelul etimologic latin dinaintea simplificării ortografice moderne.
• aprinzătoriu — Formă adjectivală arhaică sau variantă grafică veche pentru cuvântul 'aprinzător'; care are proprietatea sau puterea structurală de a aprinde, de a înflăcăra ori de a da foc. Folosit în textele religioase pre-moderne ori în manuscrisele de cancelarie, termenul descrie elemente fizice, raze solare intense sau, în sens figurat, manifestări spirituale arzătoare.
• aprobătoriu — Formă adjectivală arhaică sau variantă grafică veche pentru cuvăntul 'aprobator'; care conține sau are puterea structurală de a exprima o aprobare, o validare ori o încuviințare oficială. Utilizat în vechile documente juridice administrative ori în manuscrisele de cancelarie din secolul al XIX-lea, termenul descrie decizii, decrete sau manifestări scrise sau verbale de acord.
• aprocsimație — Variantă grafică istorică, hibridă sau coruptă fonetic (înlocuind grupul de sunete 'ks' redat prin x sau x-ul simplu printr-o grafie arhaică cu 'cs') pentru substantivul 'aproximație'; abatere acceptabilă, rotunjire sau evaluare estimativă a unei mărimi matematice ori fizice, utilizată atunci când determinarea exactă este imposibilă ori inutilă practic.