#tau

• abriboi — (Botanică, regional) Specie de plantă erbacee din genul Centaurea (Centaurea suaveolens), originară din Orient, cultivată în grădini pentru florile sale galbene-aurii, intens parfumate, cu miros suav asemănător ambrei; (arhaic, adj.) de culoare roșu închis, mohorât (cu referire la țesături fine de mătase).
• acastău — Formă regională sau arhaică rară utilizată în Transilvania și Banat pentru a desemna un stâlp din lemn ori din piatră folosit ca reper de hotar, sprijin structural pentru porți sau element de delimitare a proprietăților rurale. În mod secundar, în documente medievale izolate, termenul reprezintă o corupere lingvistică locală a cuvântului maghiar pentru spânzurătoare ('akasztófa'), indicând locul public unde se executau sentințele capitale.
• aegeus — Rege mitic al Atenei, fiu al lui Pandion al II-lea și tatăl eroului Theseus, recunoscut în legendele elene pentru fondarea structurilor timpurii ale puterii ateniene. Numele său este legat indisolubil de Marea Egee, în ale cărei valuri s-a aruncat de pe stâncile Acropolei din cauza unei neînțelegeri tragice, crezând în mod eronat că fiul său a fost ucis de Minotaurul din Creta deoarece corabia acestuia se întorcea purtând pânze negre.
• aidamac — Formă veche, arhaică sau regională (întâlnită în trecut în scrierile cronicarilor) pentru termenul haidamac; bărbat voinic, înalt și robust, dar adesea leneș, certăreț sau pus pe jaf; haiduc de joasă speță, tâlhar sau bătăuș care cutreiera drumurile rurale. În sens peiorativ modern, descrie un individ grosolan și turbulent.
• Alatau — Denumire geografică generică de origine turcică atribuită mai multor lanțuri și masive muntoase ramificate din sistemele Tian-Șan, Altai și din regiunile Siberiei de Sud sau ale Asiei Centrale (cum ar fi Alatau Dzungarian, Alatau Trans-Ili ori Alatau Kuznețk); relief muntos structural de mari dimensiuni, caracterizat prin creste înalte, ghețari alpini și văi adânci. Aceste masive joacă un rol climatic și hidrologic esențial în bazinele hidrografice transfrontaliere din Kazahstan, Kârgâzstan, China și Federația Rusă.
• albăstrea — Plantă erbacee anuală sau bienală din familia compozitelor (Centaurea cyanus), cu tulpina firoasă și ramificată, frunze înguste și flori grupate în calatidii de un albastru intens, care crește de obicei ca buruiană în lanurile de cereale (grâu, secară); vinețică. În fitoterapia tradițională și cosmetică, infuziile din florile sale uscate sunt recunoscute pentru proprietățile lor antiinflamatoare, calmante și astringente, fiind utilizate în special pentru îngrijirea ochilor.
• albăstriță — Denumire populară curentă pentru albăstrea (Centaurea cyanus), plantă erbacee din familia compozitelor, cu flori de un albastru viu, intens și curat, răspândită în lanurile de grâu și secară. De asemenea, termenul se folosește în medicină și biologie pentru a desemna ciuperca parazită (Ceratocystis pilifera) ce produce defectul estetic numit albăstreala lemnului de rășinoase.
• Alciona — Forma românească a numelui mitologic Alcyone, fiica lui Aeolus și soția lui Ceyx. Devastată de moartea soțului ei într-un naufragiu, ea s-a aruncat în mare, zeii transformându-i pe amândoi în pescăruși albaștri (alcioni). În astronomie, numele desemnează cea mai strălucitoare stea din roiul deschis al Pleiadelor (Eta Tauri), situată în constelația Taurului.
• alcyone — Cea mai strălucitoare stea din mănunchiul Pleiadelor (Eta Tauri), situată în constelația Taurului, denumită după una dintre cele șapte fiice mitologice ale lui Atlas și ale Pleionei. În astrofizică, reprezintă o stea gigantă alb-albastră cu o viteză de rotație extrem de ridicată, înconjurată de un disc masiv de gaz expulzat.
• Aldebaran — Cea mai strălucitoare stea din constelația Taurului (Alpha Tauri) și a paisprezecea ca strălucire de pe cerul nopții, situată la aproximativ 65 de ani-lumină de Pământ. Este o stea gigantă roșie, mult mai rece decât Soarele, dar având un diametru de circa 44 de ori mai mare, fiind ușor de recunoscut datorită nuanței sale portocalii-roșiatice distincte.
• alelotrop — Care prezintă proprietatea de alelotropie; care se referă la substanțele chimice, compușii isomeri sau sistemele moleculare aflate în echilibru dinamic reciproc, unde o formă se transformă continuu în cealaltă în funcție de temperatură ori presiune. În biologie, termenul se aplică uneori și structurilor celulare care își schimbă orientarea sau tropismul în mod corelat, ca răspuns la stimuli externi coordonați.
• alelotropic — Care aparține sau se referă la alelotropism; caracterizat prin coexistența a două forme tautomere sau izomere în echilibru dinamic, transformându-se continuu și reciproc una în cealaltă în cadrul aceleiași faze. În sens structural molecular, descrie comportamentul instabil sau dependent de mediu al unor compuși ale căror legături chimice se reorganizează reversibil sub influența directă a temperaturii sau a presiunii ambientale.
• alelotropism — Fenomen chimic și fizic ce constă în coexistența a două forme izomere sau tautomere ale aceleiași substanțe într-un echilibru dinamic reversibil, astfel încât o formă se transformă continuu în cealaltă, raportul dintre ele fiind dependent de factori externi precum temperatura. Din punct de vedere structural, alelotropismul reprezintă o formă particulară de izomerie dinamică întâlnิตă frecvent în chimia organică avansată.
• alitău — Termen regional rar, utilizat în anumite graiuri din nord-vestul Transilvaniei pentru a desemna un ochi de apă adânc, un vârtej periculos format în albia unui râu sau o baltă mică și mâloasă rămasă într-o depresiune după retragerea apelor mari; prin extensie, termenul descrie un loc mlăștinos sau un teren îmbibat cu apă de unde evacuarea se face cu dificultate.
• Ampycus — Nume propriu antic (cunoscut și sub formele Ampyx sau Amficos) care desemnează mai multe personaje din mitologia greacă, cel mai faimos fiind văzătorul și preotul lui Apollo, tatăl profetului Mopsus; în astronomie, termenul reprezintă asteroidul centaur cu numărul 98127 (98127 Vilă-Ampycus), un corp ceresc minor cu orbită excentrică situat în sistemul solar exterior.
• amycus — Forma latină originală pentru numele propriu Amicos; personaj din mitologia greacă, rege al bebrycilor și fiu al lui Poseidon, faimos pentru cruzimea sa și bătălia de box pierdută în fața argonautului Pollux. În astronomie, numele desemnează un asteroid centaur (55576 Amycus) care orbitează în sistemul solar exterior, numit în onoarea acestei figuri mitologice.
• anastiloză — Metodă arheologică și tehnică științifică de restaurare a unui monument istoric parțial prăbușit sau ruinat, constând în reasamblarea și repunerea la locul lor inițial a elementelor și fragmentelor arhitecturale originale descoperite la fața locului (coloane, capiteluri, frize). Această intervenție de precizie se realizează conform regulilor internaționale stricte, permițând utilizarea de materiale noi moderne doar în mod minimal și vizibil, strict pentru a asigura stabilitatea structurală a ansamblului.
• androcefal — Care are cap de bărbat sau formă umană masculină la nivelul extremității cefalice; termen utilizat pentru a descrie creaturi mitologice sau reprezentări artistice hibride (cum sunt sfinxul egiptean, taurii înaripați asirieni sau monedele celtice antice) care îmbină structural un corp de animal cu un cap uman masculin.
• androgeos — Formă de bază grafică sau variantă literară arhaică pentru Androgeu (ortografiat istoric Androgeos în greaca veche), reprezentând numele fiului legendar al regelui Minos al Cretei și al Pasiphaei. În contextul mitologiei clasice, uciderea sa de către atenieni din cauza geloziei pe succesele sale atletice a constituit motivul structural direct pentru care Minos a impus Atenei tributul sângeros de șapte tineri și șapte fecioare hrăniți Minotaurului.
• androgeu — Formă adaptată în limba română pentru numele personajului mitologic Androgeos, fiul regelui cretan Minos, faimos pentru abilitățile sale atletice excepționale. Moartea sa violentă la Atena a reprezentat catalizatorul structural pentru campaniile militare ale lui Minos și pentru instituirea legendarului tribut uman impus atenienilor, compensat ulterior prin intervenția eroului Tezeu în Labirint.