#unelte

• abvelian — Variantă ortografică rară întâlnită în vechile nomenclatoare lingvistice românești pentru termenul 'abbevilian'. Desemnează o cultură arheologică din paleoliticul inferior european (specifică mijlocului epocii pleistocenului), caracterizată prin producerea unor unelte rudimentare din piatră cioplită pe ambele fețe, în formă de migdală. Denumirea provine de la localitatea franceză Abbeville, unde au fost descoperite primele vestigii ale acestei industrii litice.
• alegădit — Care a fost potrivit, aranjat sau ajustat cu precizie prin muncă manuală; dispus într-o ordine optimă pentru a asigura funcționarea unui întreg. În sens popular, termenul descrie un obiect meșteșugăresc bine închegat, o unealtă gata de lucru sau o gospodărie în care toate treburile sunt temeinic rânduite.
• alegădui — A aranja, a potrivi sau a rândui cu grijă lucrurile ori uneltele dintr-o gospodărie; a pune în ordine sau a pregăti metodic un ansamblu de elemente în vederea unei activități practice. În graiurile vechi din Transilvania, verbul descrie și acțiunea de a asambla sau a potrivi piese de lemn ori unelte agricole pentru ca acestea să funcționeze optim.
• alegăduire — Acțiunea de a alegădui și rezultatul ei; aranjare, potrivire, rânduire sau punere în ordine metodică a lucrurilor dintr-un spațiu gospodăresc sau a pieselor unui mecanism. Termenul reflectă structural procesul manual de calibrare sau organizare tehnică specific atelierelor meșteșugărești tradiționale.
• alegăduit — Care a fost aranjat, potrivit sau rânduit cu grijă; ansamblu tehnic ori gospodăresc ale cărui elemente au fost puse în ordine metodică pentru a funcționa optim. În sens popular, descrie starea unui spațiu de lucru sau a unei unelte meșteșugărești ale cărei piese componente au fost calibrate perfect conform tradiției locale.
• alenzuit — Care a fost potrivit, aranjat sau ajustat cu precizie prin muncă manuală meșteșugărească; dispus într-o ordine optimă pentru a asigura îmbinarea perfectă a elementelor. În sens popular, descrie un obiect bine închegat, o unealtă gata de lucru sau haine întinse și rânduite frumos.
• alezator — Sculă așchietoare multifundată, cu mai multe tăișuri longitudinale sau elicoidale, utilizată în prelucrarea metalelor pentru operația de finisare și calibrare exactă a găurilor executate anterior cu burghiul. Acest instrument asigură o precizie dimensională ridicată (la nivel de microni) și o netezime superioară a suprafeței interioare, fiind indispensabil în construcția de motoare, carcase de rulmenți și componente aerospațiale.
• alezor — Sculă așchietoare cu mai multe tăișuri (dinți) dispuse longitudinal sau elicoidal pe o suprafață cilindrică sau conică, utilizată pentru operația de finisare, calibrare precisă și rectificare a găurilor executate anterior în piese din metal sau alte materiale dure. Rolul său funcțional este de a asigura abateri dimensionale minime și o netezime microscopică a suprafeței prelucrate interioare.
• altoan — Formă regională sau arhaică rară utilizată în trecut în anumite comunități rurale pentru a desemna un cuțit special de altoit (briceag de pomicultură) sau o unealtă metalică ascuțită folosită la secționarea scoarței copacilor.
• altoană — Formă de feminin regională sau arhaică derivată din termenul 'altoan', utilizată izolat în anumite comunități pentru a desemna o unealtă de tăiat sau un cuțit special de curățat și altoit pomii fructiferi; adesea confundată sau asimilată în graiurile locale cu acțiunea de tăiere.
• amnărel — Diminutiv rar al substantivului amnar, desemnând un oțel de scăpărat de dimensiuni reduse, utilizat adesea de călători, vânători sau ciobani pentru a fi transportat cu ușurință în pungi mici de brâu. În sens extins, structural, termenul poate descrie și o mică piesă metalică sau un ax secundar dintr-un mecanism tradițional de moară de apă sau unealtă gospodărească.
• amnariu — Care aparține amnarului sau este legat structural de producerea focului prin scăpărare; termen regional utilizat pentru a descrie un tip de oțel dur, o piatră de cremene de calitate superioară sau o pungă specială de piele în care se păstrau instrumentele de aprins focul.
• amnăruș — Formă diminutivală regională pentru amnar, desemnând un oțel de scăpărat de dimensiuni foarte mici, utilizat în mod tradițional de păstori sau vânători pentru a fi purtat discret în cutii speciale sau pungi de piele strânse la brâu. În sens tehnic arhaic, poate denumi și un bolț, cui sau pivot metalic de mici dimensiuni folosit ca piesă de legătură sau reglaj structural în ansamblul unei mori țărănești.
• andrea — Formă de bază lexicografică a cuvântului 'andre', reprezentând unealta manuală lungă și ascuțită utilizată pentru împletirea sau tricotarea manuală a firelor de lână și bumbac. Acest instrument structural, folosit în pereche sau în ansambluri circulare, permite prinderea și trecerea buclelor de fir pentru a crea articole de îmbrăcăminte ori alte textilii ornamentale.
• Antănăsiile — Forma articulată hotărât a substantivului plural 'antănăsii', termen arhaic și regional din spațiul rural românesc ce desemnează un ansamblu de unelte vechi din lemn, piese auxiliare dintr-o gospodărie tradițională sau bârne structurale rudimentare. Reprezintă totalitatea acelor obiecte specifice meșteșugurilor de altădată, a căror denumire individuală s-a pierdut în vocabularul tehnic contemporan.
• anucat — Care a fost dotat cu un mâner, o toartă sau un element structural de prindere numit 'nucă'; se referă în mod tradițional la un instrument, un sceptru sau un obiect de uz casnic prevăzut cu o protuberanță sferică la capăt pentru a facilita manipularea.
• aprașten — Termen regional sau arhaic rar (specific anumitor graiuri locale din spațiul carpatic), utilizat pentru a desemna un element de prindere, o chingă sau o legătură rudimentară din piele, sfori ori nuiele, folosită la fixarea uneltelor agricole tradiționale sau la asigurarea încărcăturii în căruțe. În sens extins, structural, descrie orice dispozitiv textil sau organic utilizat pentru ancorarea componentelor gospodărești.
• apreg — Termen regional sau tehnic arhaic, utilizat în trecut în atelierele rurale de tâmplărie sau dogărie din regiunile montane pentru a desemna un dispozitiv rudimentar, o chingă, o clemă din lemn sau un cadru de fixare folosit la strângerea și alinierea doagelor unui butoi ori a pieselor de mobilier în timpul asamblării. Acest instrument asigura stabilitatea structurală necesară înainte de montarea definitivă a cercurilor de fier.
• argăsărie — Atelier specializat, tăbăcărie primitivă sau loc amenajat în care se practică argăsirea, adică prelucrarea chimică și mecanică a pieilor brute de animale pentru a le transforma în marfă durabilă și flexibilă. În sens structural și istoric, termenul desemnează atât meșteșugul tăbăcitului tradițional, cât și instalațiile rudimentare (bazine de înmuiere, instrumente de răzuit) folosite de meșteri pentru tratarea materialelor organice cu substanțe astringente bogate în tanin.
• argăsitor — Persoană specializată în meșteșugul argăsirii; meșter tăbăcar care prelucrează pieile brute pentru a le conferi flexibilitate și rezistență structurală. Ca adjectiv, descrie orice element, instrument sau amestec chimic care îndeplinește funcția de tăbăcire ori alterare calitativă a structurii colagenice a pielii.