#viticultura

• ampelografic — Care aparține sau se referă la ampelografie ori la studiul, descrierea și clasificarea soiurilor de viță-de-vie. În limbajul științific și agronomit, descrie criteriile morfologice, metodele de analiză structurală a frunzelor și cataloagele tehnice destinate identificării varietăților din podgorii.
• ampelografie — Disciplină botanică și agronomică specializată care se ocupă cu studiul științific, descrierea detaliată, clasificarea și identificarea speciilor, soiurilor și clonelor de viță-de-vie (genul Vitis). Această știință analizează atât trăsăturile morfologice exterioare ale plantei (frunze, lăstari, ciorchini), cât și profilele genetice moderne, având un rol crucial în conservarea patrimoniului viticol.
• ampelologie — Știință agronomică și botanică ce se ocupă cu studiul complex al viței-de-vie, cuprinzând biologia, fiziologia, ecologia, tehnicile de cultivare și ameliorarea genetică a acesteia. Spre deosebire de ampelografie (care se concentrează pe descrierea și clasificarea soiurilor), ampelologia abordează planta sub toate aspectele sale viticole și economice.
• arac — Prăjină lungă și subțire, confecționată de obicei din lemn decojit (de stejar, salcâm sau alun) sau din materiale moderne (plastic, metal), care se înfige în pământ lângă o plantă agățătoare (viță-de-vie, fasole, roșii) pentru a-i susține tulpinile și a-i ghida creșterea verticală, prevenind contactul roadelor cu solul umed.
• arăci — A înfige araci în pământ la rădăcina viței-de-vie sau a altor plante agățătoare (precum fasolea, mazărea, roșiile) pentru a le asigura un suport stabil de creștere verticală. Această operațiune tehnică tradițională este esențială în viticultură și legumicultură pentru a ridica lăstarii de la sol, optimizând expunerea la soare și prevenind apariția bolilor cauzate de umiditate.
• arăcire — Acțiunea de a arăci și rezultatul ei; lucrare agricolă sau viticolă sezonieră care constă în fixarea aracilor, a țărușilor sau a stâlpilor de sprijin în pământ la rădăcina viței-de-vie, a tomatelor ori a altor plante agățătoare. Acest proces structural asigură verticalitatea tulpinilor, previne contactul direct al frunzelor și fructelor cu solul umed și optimizează expunerea întregului aparat foliar la lumina solară.
• arăcit — Acțiunea de a dota o cultură cu araci sau starea unui teren agricol ori a unei podgorii în care s-a finalizat montarea stâlpilor de susținere. Ca adjectiv sau participiu, termenul califică o plantă, o viță-de-vie sau o parcelă de legume ale cărei tulpini au fost deja ancorate și sprijinite pe suporturi de lemn, fiind astfel protejate împotriva prăbușirii sub greutatea propriilor fructe.
• arăcni — Variantă fonetică regională sau corupere arhaică întâlnită în anumite graiuri rurale pentru verbul 'a arăci' sau 'a hărăzi'; exprimă acțiunea de a pune araci sau stâlpi de lemn pentru susținerea plantelor ori, în mod cu totul izolat, a dobândi o nuanță secundară legată de legarea și împrejmuirea simbolică a unui lot de pământ. Acest verb reflectă mutațiile consoanelor și alternanțele specifice graiurilor de trecere din sud-vestul țării.
• arag — Formă regională sau arhaică rară obținută prin modificarea fonetică a cuvântului arac; par sau prăjină de lemn înfiptă în sol lângă vița-de-vie sau lângă legumele agățătoare pentru a le susține tulpinile. De asemenea, în alte contexte dialectologice izolate, termenul poate reprezenta un derivat toponimic local sau o variantă arhaică pentru anumite tipuri de soluri uscate.
• arațiel — Variantă fonetică regională sau derivat obscur asociat lexicului agrar tradițional, utilizat în anumite micro-comunități rurale pentru a desemna un lăstar foarte tânăr, subțire și flexibil, în special cel de viță-de-vie sau de plantă agățătoare ce necesită sprijin pe araci. Termenul reflectă tendințele de palatalizare și adaptare vocalică specifice graiurilor locale din vestul sau nord-vestul României, fiind utilizat cu precădere de generațiile mai în vârstă în activitățile pomicole sau viticole de subzistență.
• arioiu — Termen regional sau popular folosit în anumite graiuri carpatice pentru a desemna un soi vechi de struguri cu boabe mici și pieliță aspră sau o varietate locală de insectă dăunătoare viței-de-vie; în sens etnografic izolat, cuvântul putea face referire la un ciorchine uscat rămas pe butuc după culesul toamnei.
• Baba Ana — Localitate și comună situată în județul Prahova, Muntenia, România, formată din satele Baba Ana (reședința), Conduratu și Cireșanu. Situată în zona de câmpie din sud-estul județului, localitatea este recunoscută din punct de vedere economic pentru terenurile sale agricole fertile și, în special, pentru dezvoltarea viticulturii, fiind conectată istoric și structural la faimoasa regiune viticolă Dealu Mare.