Dicționarul de Regionalisme și Arhaisme al Limbii Române

• achindei — Termen regional vechi utilizat în graiul din anumite zone ale Transilvaniei sau Banatului pentru a designation un moment specific al serii sau starea de amurg, fiind corelat etimologic cu noțiunea de 'chindie' (oră din după-amiază dinaintea apusului soarelui). Ca adverb, descrie o acțiune desfășurată la lăsarea serii sau în pragul nopții, fiind utilizat cu precădere în textele folclorice, basme sau comunitățile rurale tradiționale.
• acilea — Formă populară, regională sau intensificată a adverbului de loc 'aici', utilizată pentru a indica proximitatea spațială imediată sau un punct de referință foarte apropiat de vorbitor. În discursul narativ sau în dialogurile literare, termenul poartă o puternică încărcătură stilistică, evocând atmosfera rurală, graiul tradițional sau un registru familiar și afectiv al limbii vorbite.
• acnuma — Variantă fonetică regională și arhaică a adverbului de timp „acuma” (acum). Înregistrată în special în graiurile din nordul Moldovei, în Bucovina sau în texte populare vechi, forma este rezultatul unei contaminări sau al unei inserții consonantice („n” epentetic) în structura cuvântului de bază, servind la localizarea unei acțiuni în prezentul strict sau imediat.
• acos — Denumire regională veche folosită pentru a desemna un pește de talie mică, cel mai adesea asociat cu oblețul (Alburnus alburnus) sau cu alte specii înrudite din familia Cyprinidae, caracterizat prin corp alungit, solzi argintii și mișcări extrem de agitate în bancuri. În sens figurat, termenul poate descrie o persoană foarte slabă, agilă sau iute în mișcări, care nu își găsește locul.
• aerlea — În mod ușuratic, fără rost, fără țintă sau fără nicio ocupație serioasă; în vânt sau în neștire. Utilizat adesea în expresii populare legate de pierderea timpului sau de acțiuni făcute la întâmplare, termenul provine din evoluția expresiei „a fi în aer” sau „a vorbi în aer”, sugerând lipsa de stabilitate, de concentrare sau de responsabilitate.
• aftărăgaci — Denumire populară regională atribuită unei plante erbacee sau unui arbust cu proprietăți medicinale empirice ori utilitate gospodărească, întâlnită în flora spontană a anumitor zone rurale din România. Termenul reflectă bogăția etnobotanică a graiurilor locale, fiind folosit adesea în fitoterapia tradițională pentru ameliorarea diverselor afecțiuni cutanate sau digestive.
• afundătoare — Denumire populară sau regională atribuită unui loc adânc într-un râu ori lac, unde apa formează vârtejuri și există riscul de scufundare; uneori utilizată pentru a desemna o unealtă sau o greutate folosită la scufundarea plaselor de pescuit ori a altor dispozitive tehnice sub apă.
• afurca — A împărți sau a se bifurca în două ramuri distincte asemeni formei unei furci; a așeza, a prinde sau a sprijini un obiect (în special fânul, snopii de cereale sau bârnele de lemn) cu ajutorul unei furci. În sens geografic regional, descrie un drum, un curs de apă sau o cărare care se desparte în două direcții secundare.
• afurcat — Care este împărțit sau despicat în două ramuri ori direcții distincte, având forma unei furci; care a fost așezat, sprijinit sau manipulat cu furca în cadrul activităților gospodărești rurale. În botanică sau geografie, descrie o tulpină, o ramură ori o vale care prezintă o bifurcație structurală nativă.
• afuriș — Denumire populară sau regională atribuită unei coaste de deal abrupte, unei râpe adânci formate prin surparea pământului sau unui loc accidentat și ascuns în desişul pădurii. Termenul este utilizat izolat în graiurile locale pentru a descrie porţiuni de relief greu accesibile, unde solul tinde să se prăbușească sub acțiunea intemperiilor.
• agădăi — A umbla de colo-colo fără un scop precis, a hoinări sau a lenevi pe drumuri; în sens figurat și contextual, acțiunea de a ezita, a sta la îndoială sau a tândăli înainte de a lua o decizie ori de a începe o activitate fizică. Este un termen folosit cu precădere în graiurile populare din anumite regiuni rurale ale României, descriind un comportament indolent, nehotărât sau o pierdere inutilă de timp.
• agaman — Denumire populară regională sau arhaică atribuită unui personaj mitologic, unui uriaș din legendele românești ori unui om extrem de mâncăcios, lacom și burtos. Termenul este utilizat izolat în graiurile locale pentru a descrie o persoană nesățioasă sau o figură de basm cu proporții gigantice și apetit uriaș.
• agărui — Termen regional și arhaic utilizat în anumite comunități rurale pentru a descrie acțiunea de a alege, a selecționa, a sorta sau a separa lucrurile, bunurile sau animalele pe criterii specifice (calitate, mărime, destinație); de asemenea, poate însemna a potrivi, a rândui sau a aranja obiectele dintr-o gospodărie pentru a restabili ordinea ori a pregăti o activitate agricolă.
• agistiruit — Care a fost supus procesului de agistiruire; înregistrat, consemnat, trecut într-un catastif, registru sau inventariat în mod oficial. În sens structural istoric, descrie starea unor bunuri, taxe sau persoane ale căror date au fost înscrise în evidențele unei comunități rurale ori ale unei instituții administrative vechi.
• agivi — A deveni agil, iute, vioi sau îndemânatic; a prinde viață, a se înviora sau a se pune în mișcare cu rapiditate. În graiurile regionale, termenul descrie adesea acțiunea de a-și recăpăta vivacitatea sau flexibilitatea fizică și mentală în urma unei stări de amorțeală, boală ori pasivitate.
• ajder — Denumire populară regională folosită în anumite graiuri din nordul și estul Moldovei pentru dihor (Mustela putorius) sau pentru alte mamifere carnivore mici din familia mustelidelor, cum ar fi jderul; de asemenea, termenul supraviețuiește ca nume de familie (antroponim) răspândit în spațiul românesc și est-european. În context folcloric, reprezintă un element lexical arhaic utilizat în descrierea animalelor sălbatice de pădure.
• ajumită — Măsură tradițională de capacitate sau greutate utilizată în trecut în comunitățile rurale, reprezentând de obicei jumătatea unei unități standard de măsură (cum ar fi jumătatea unei ocale, a unei vadre sau a unui baniță); prin extensie, cantitatea de produse (cereale, vin, lapte) care încape în acest recipient. Termenul reflectă structurile economice arhaice și modalitățile locale de divizare a bunurilor în procesele de schimb comercial sau de colectare a dărilor.
• albici — A face să devină alb sau mai alb; a albi o pânză, un perete sau un obiect oarecare prin spălare, expunere la soare ori aplicare de var. În sens figurat, se referă la acțiunea de a limpezi, a curăța sau a purifica o situație ori o imagine publică.
• albușel — Denumire populară regională folosită pentru a desemna diverse specii de plante de talie mică cu flori albe sau cu frunze acoperite de perișori albicioși (cum ar fi unele specii de vinețică sau mărunțișă). De asemenea, termenul este utilizat ca formă diminutivală afectivă pentru albușul de ou în limbajul familial sau în rețete culinare tradiționale.
• albuț — Care are o nuanță discretă de alb; ușor albicios sau palid; albușor. Este un termen folosit regional sau în registrul popular pentru a descrie un obiect, un animal sau o suprafață care nu este complet albă, ci prezintă reflexe sau striații deschise la culoare.