#ait

• abazic — Termen medical care descrie o persoană afectată de abazie, caracterizată prin incapacitatea parțială sau totală de a merge sau de a-și menține stațiunea verticală, deși forța musculară, sensibilitatea și coordonarea segmentelor în poziție culcat sunt complet păstrate. Se întâlnește în afecțiuni neurologice organice (leziuni frontale, cerebeloase, sindroame extrapiramidale) sau în tulburări de conversie psihogenă (isteria clasică, unde apare sub forma sindromului de astazie-abazie).
• abazică — Forma feminină a adjectivului abazic, utilizată pentru a descrie o pacientă, o tulburare sau o manifestare clinică (cum ar fi o postură sau o tulburare de mers) caracterizată prin incapacitatea de a merge, în ciuda păstrării forței musculare în poziție culcat. În literatura medicală, se folosește frecvent pentru a califica natura psihogenă sau organică a unei disfuncții motorii specifice sexului feminin sau unui element anatomic.
• abazie — Simptom neurologic și neuropsihiatric caracterizat prin imposibilitatea totală sau parțială de a merge, în condițiile în care forța musculară, coordonarea mișcărilor în poziție orizontală și sensibilitatea picioarelor sunt intacte. Poate avea o cauză organică, corelată cu leziuni ale lobului frontal, ale cerebelului sau ale căilor vestibulare, sau o cauză funcțională (psihogenă), întâlnită în cadrul tulburărilor de conversie (disociative), unde apare frecvent asociată cu astazia (imposibilitatea de a sta în picioare).
• acân — Poet, improvizator și cântăreț popular la kazahi și kârgâzi, care își recită sau își cântă creațiile (adesea cu caracter epic ori satiric) acompaniindu-se de instrumente tradiționale cu coarde (precum dombra sau kobâzul). În contextul culturii central-asiatice, acânul nu este doar un simplu artist, ci și un păstrător al memoriei istorice a comunității, participând la competiții publice de improvizație poetică numite „aitîș”.
• acățăcios — Care are proprietatea sau tendința de a se prinde, de a se fixa ori de a se agăța cu ușurință de suprafețe, haine sau alte plante; agățător. În terminologia populară rurală, adjectivul descrie plantele agățătoare cu spini mari sau cârcei pronunțați (cum sunt mărăcinii, iedera sau scaieții) și, în sens figurat, o persoană extrem de sâcâitoare, insistentă sau certăreață de care nu poți scăpa ușor.
• acvilin — Care aparține acvilei, privitor la acvilă; care seamănă cu o acvilă sau cu o parte a corpului ei. Folosit frecvent în caracterizările fizionomice umane pentru a descrie un nas proeminent, curbat structural în formă de cioc de vultur, ori o privire ageră, mândră, severă și extrem de pătrunzătoare.
• adăsta — A aștepta cu răbdare, a rămâne pe loc în așteptarea cuiva sau a ceva, a zăbovi ori a întârzia într-un anumit loc înainte de a relua o călătorie. În textele cronicărești și în poezia română veche, verbul poartă o conotație solemnă, descriind speranța sau expectativa tensionată în fața unui eveniment major ori a sosirii unei persoane dragi.
• adăstare — Acțiunea de a adăsta și rezultatul ei; starea sau procesul de așteptare prelungită, zăbovire ori întârziere într-un certain punct structural. Termenul funcționează ca un echivalent istoric și literar al substantivului modern 'așteptare', fiind utilizat în scrierile ecleziastice sau cronicărești pentru a accentua durata ori solemnitatea momentului.
• adăstat — Care a fost așteptat, pândit sau care a zăbovit și a întârziat într-un anumit loc; care descrie starea unei persoane ori a unui eveniment anticipat cu intensitate. Termenul reprezintă participiul trecut al verbului arhaic 'a adăsta', fiind utilizat ca echivalent istoric și literar pentru cuvântul modern 'așteptat'.
• adăstător — Persoană care așteaptă cu răbdare, care zăbovește sau pândește într-un anumit loc sosirea cuiva ori producerea unui eveniment. Ca adjectiv, descrie un comportament, o atitudine sau o stare caracterizată prin expectativă, stăruință sau tendința de a temporiza o acțiune.
• ademeneală — Acțiunea de a ademeni și rezultatul ei; mijloc, momeală, vorbă sau gest amăgitor folosit pentru a atrage, a seduce sau a convinge pe cineva să facă un anumit lucru (adesea în detrimentul său). Acest termen structural definește un instrument psihologic sau material de manipulare subtilă, menit să trezească interesul ori dorința unei persoane prin promisiuni iluzorii sau recompense aparente.
• ademenitură — Faptul de a ademeni sau rezultatul acestei acțiuni; cursă structurală, stratagemă, momeală sau vorbă amăgitoare folosită cu scopul de a păcăli, de a atrage într-un loc periculos sau de a induce în eroare o persoană ori un animal. Reprezintă un arhaism lexical ce subliniază actul concret al înșelăciunii prin intermediul unui obiect ori al unui comportament amăgitor.
• adolescentinism — Atitudine, comportament sau mentalitate specifică adolescenților, caracterizată prin imaturitate, impulsivitate, idealism naiv, teribilism sau instabilitate emoțională; manifestare a unui spirit rebel sau nonconformist prelungit uneori dincolo de limitele firești ale vârstei tinere. În sens critic, termenul descrie refuzul structural de asumare a responsabilităților vieții adulte.
• adolescentism — Variantă sau sinonim pentru adolescentinism; ansamblu de caracteristici comportamentale, stări afective și tipare de gândire specifice vârstei adolescenței; tendință de a prelungi manifestările juvenile în comportamentul adult. În lingvistică, poate desemna utilizarea abuzivă a jargonului sau a argoului specific tinerilor în discursul public standard.
• adorare — Acțiunea de a adora și rezultatul ei; manifestare supremă a cultului religios datorat exclusiv divinității, caracterizată prin pioșenie profundă și supunere absolută. În plan laic sau psihologic, termenul desemnează o stare de iubire pasională, admirație nelimitată sau atașament profund și idealizat față de o persoană sau un simbol.
• adulmecos — Un adjectiv neologic rar utilizat în limbajul literar, poetic sau expresiv pentru a descrie un obiect, un mediu sau un fenomen atmosferic bogat în mirosuri subtile ori capabil să declanșeze și să stimuleze puternic simțul olfactiv. De asemenea, termenul poate califica, într-un sens figurat sau caracterologic, o atitudine marcată de suspiciune, curiozitate exagerată ori un fler investigativ deosebit, fiind înrudit semantic cu ideea de a adulmeca sau de a fi extrem de receptiv la indicii ascunse.
• aerofob — Ca substantiv sau adjectiv în psihologie, desemnează o persoană care suferă de aerofobie, manifestând o frică patologică și irațională de curenții de aer, de aerul curat sau de zborul cu avionul. În biologie, termenul descrie un microorganism sau o celulă care evită contactul cu oxigenul molecular, prezentând un comportament anaerob.
• afabilitate — Însușirea, calitatea sau virtutea de a fi afabil; politețe cordială, bunăvoință și amabilitate manifestată constant în comportament și în interacțiunile sociale. Reprezintă o caracteristică structurală a personalității deschise, care facilitează stabilirea unor relații interpersonale armonioase și armonia în cadrul comunităților.
• agădăit — Care a fost supus acțiunii de a agădăi; persoană care hoinărește, tândălește sau ezită în mod constant. În sens regional, descrie un comportament moale, lipsit de energie, caracteristic unui om care își pierde vremea fără rost sau care lucrează extrem de încet. Ca participiu, indică starea finală a timpului irosit sau a unei acțiuni amânate din cauza indeciziei.
• agăița — Formă regională sau variantă populară pentru verbul 'a agăța'; acțiunea de a suspenda, a prinde sau a fixa un obiect de un suport (cârlig, cui, creangă) astfel încât să atârne în aer. În mod contextual, poate însemna și a prinde din greșeală haina într-un element ascuțit sau, la sensul figurat, a aborda pe cineva insistând pentru a intra în vorbă sau a crea o legătură.