#asemana

• ambrosioides — Epitet specific folosit în taxonomia plantelor pentru a desemna o specie care seamănă puternic ca aspect general, formă a inflorescenței sau miros cu plantele din genul Ambrosia. Termenul combină radicalul 'Ambrosia' cu sufixul grecesc '-oides' (asemănător cu, având forma de), fiind un indicator vizual sau olfactiv utilizat frecvent în identificarea științifică a speciilor (de exemplu, Dysphania ambrosioides, cunoscută ca epazote).
• analog — Care prezintă o analogie, care este asemănător, similar sau parțial identic cu un alt obiect, fenomen ori concept din punct de vedere structural sau funcțional. În electronică și cibernetică, descrie un dispozitiv, semnal sau calculator care operează cu mărimi fizice continue (tensiune, curent) pentru a reprezenta datele, spre deosebire de sistemele digitale (numerice). În biologie, se referă la organe cu funcții similare, dar cu origini embrionare diferite.
• analogie — Asemănare totală sau parțială, corespondență structurală ori raport de proporție stabilit între două sau mai multe obiecte, fenomene, cuvinte sau concepte care sunt altfel diferite în esența lor. În logică, reprezintă o formă de raționament inductiv prin care se deduce că dacă două elemente se aseamănă în anumite privințe, ele se vor asemăna probabil și în altele. În lingvistică, desemnează procesul de creare sau modificare a unor forme gramaticale sub influența unui tipar lingvistic dominant.
• asămălui — A asemăna, a compara, a pune în paralel sau a potrivi două lucruri, ființe ori situații pentru a le găsi puncte comune ori trăsături identice. Este o variantă lexicală regională sau arhaică, utilizată structural în trecut în graiurile populare pentru a exprima actul de corelare analogică sau de stabilire a unei similitudini evidente.
• asămăluire — Formă arhaică și regională pentru cuvântul 'asemănare'; acțiunea de a asămălui (a compara, a pune alături sau a stabili o analogie structurală între două elemente) și rezultatul ei; pildă, parabolă sau metaforă folosită în vorbirea populară ori în textele bisericești vechi pentru a ilustra un adevăr moral.
• asămăluit — Care a fost comparat, potrivit sau pus în analogie cu altcineva ori altceva; asemănat, egalat sau descris printr-o pildă. În textele vechi, califica un lucru care seamănă izbitor cu un altul sau care a fost rânduit în rând cu alte elemente similare.
• asămăna — Formă arhaică și regională a verbului a asemăna; a pune alături două sau mai multe persoane, obiecte ori concepte pentru a le stabili punctele comune, analogiile sau diferențele structurale. Ca verb reflexiv, reprezintă acțiunea de a deveni identic sau foarte apropiat ca formă, comportament ori trăsături cu altcineva sau altceva.
• asămănăciune — Formă arhaică sau regională pentru asemănare; potrivire, similitudine, identitate de trăsături sau proprietăți între două ori mai multe ființe, obiecte ori fenomene. În textele religioase vechi sau cronicile medievale, termenul definea structural reflectarea unei imagini sau a unui arhetip ideal în lumea materială (ex. după chipul și asămănăciunea cuiva).
• asămănare — Formă arhaică și regională pentru asemănare; existența unor trăsături comune sau a unei identități parțiale între două ori mai multe entități. În context teologic vechi, face referire la crearea omului după chipul și asămănarea divinității, reprezentând potențialul spiritual de perfecționare morală.
• asămănat — Care a fost pus în paralel, comparat sau potrivit cu altcineva ori altceva pentru a-i evidenția similitudinile; asemănat. În graiul popular vechi, termenul descrie starea unui obiect sau a unei situații ale cărei trăsături structurale au fost recunoscute ca fiind identice ori foarte apropiate de un alt termen de referință.
• asămănător — Formă regională sau variantă fonetică veche a adjectivului 'asemănător'; care prezintă trăsături comune, analogii structurale sau potriviri izbitoare cu altcineva ori altceva; similar, apropiat ca aspect, comportament sau valoare.
• asămănătură — Formă rară, arhaică sau regională construită pe modelul numelor de acțiune și rezultat; trăsătură comună sau element prin care două lucruri ori persoane se aseamănă; asemănare fizică sau morală evidentă.
• asămui — A face o comparație, o analogie sau o asemănare între două sau mai multe elemente; a potrivi, a egala sau a pune pe același plan valoric ori structural. Ca verb reflexiv, înseamnă a deveni aidoma cu cineva, a se compara sau a se măsura ca forță, frumusețe ori capacitate cu o altă persoană.
• aseamăna — Variantă arhaică sau regională pentru verbul 'a asemăna'; a stabili o legătură de similitudine între două elemente structurale, a compara, a pune alături. Ca verb reflexiv, descrie starea sau acțiunea de a deveni identic ori foarte apropiat ca formă, aspect, comportament sau caracteristici cu o altă persoană ori obiect.
• asemălui — Formă regională sau arhaică derivată din verbul 'a asemăna'; a compara un lucru cu altul, a găsi puncte comune, asemănări structurale ori calități identice; a potrivi. Ca verb reflexiv, se utilizează în graiul popular pentru a descrie acțiunea unei persoane de a deveni aidoma cu altcineva sau a se pune la egalitate cu o autoritate înaltă.
• asemăluire — Formă învechită sau regională care desemnează acțiunea de a asemăna sau rezultatul ei; asemănare, comparare, analogie sau potrivire structurală între două obiecte, stări ori concepte. În textele vechi bisericești sau cronicărești, cuvântul se folosea pentru a exprima pilda sau ilustrarea unei pilde.
• asemăluit — Care a fost comparat, pus în paralel sau considerat asemenea cu altcineva ori altceva; potrivit, asemuit, egalat. În graiurile populare vechi, descrie un lucru sau o situație care a fost evaluată prin analogie directă.
• asemăna — A pune în paralel două sau mai multe persoane, obiecte sau fenomene pentru a le stabili punctele comune ori trăsăturile identice; a stabili o analogie. În formă reflexivă, exprimă acțiunea structurală a unei entități de a avea aceeași înfățișare, proprietăți sau caracteristici psihologice cu altcineva sau altceva, fiind extrem de apropiat ca structură ori aspect.
• asemănândă — Formă adjectivizată rară a gerunziului verbului 'a asemăna', utilizată în trecut în texte literare sau religioase cu valoare de adjectiv acordat; care seamănă, care prezintă similitudine sau care realizează o analogie structurală. Acest model lingvistic învechit este caracteristic stilului solemn și traducerilor vechi, descriind o entitate aflată în plin proces de comparare ori potrivire cu un arhetip.
• asemănare — Fapta de a se asemăna; proprietate, trăsătură sau caracteristică structurală comună prin care două ori mai multe persoane, noțiuni ori obiecte se apropie ca aspect, formă ori conținut, creând o relație de analogie. În sens literar sau retoric, definește figura de stil numită comparație, iar în sens teologic, reprezintă starea de perfecțiune morală pe care omul o poate atinge prin raportare la Divinitate.