#gramatica

• avântare — Acțiunea de a se avânta și rezultatul ei; actul fizic prin care un corp capătă elan, propulsie sau viteză de lansare; în plan abstract sau spiritual, reprezintă avântul, pornirea entuziastă sau impulsul lăuntric de implicare totală într-o activitate creatoare ori idealistă. Spre deosebire de termenul 'avânt', forma în '-re' accentuează procesul dinamic, desfășurarea acțiunii în sine.
• avântat — Care se mișcă cu o viteză mare, având un elan puternic sau o propulsie impetuoasă; în sens figurat, descrie o persoană plină de entuziasm, curaj, îndrăzneală sau înfocare, care acționează fără ezitare pentru un ideal. De asemenea, se aplică unor idei, discursuri sau acțiuni caracterizate prin dinamism, pasiune intensă sau o dezvoltare rapidă și viguroasă.
• avântura — Variantă arhaică, regională sau coruptă fonetic a verbului a aventura, însemnând a se expune cu bună știință unui risc, a porni într-o acțiune periculoasă ori nesigură fără a măsura consecințele; folosit tranzitiv, putea însemna punerea în primejdie a unui bun sau a unei persoane. În unele graiuri vechi, termenul a suferit o contaminare semantică cu verbul 'a avânta', exprimând o aruncare bruscă sau o lăsare în voia sorții.
• avânturare — Acțiunea de a se avântura și rezultatul ei; formă arhaică sau regională pentru aventurare, desemnând actul de a se expune unui risc major, unei primejdii sau unei acțiuni extrem de incerte fără o pregătire prealabilă. Prin contaminare istorică cu termenul avântare, cuvântul a căpătat în anumite graiuri și sensul de aruncare impulsivă sau propulsare bruscă într-un spațiu necunoscut ori periculos.
• avea — Unul dintre cele mai importante și frecvente verbe din limba română. Ca verb predicativ, exprimă posesia, deținerea unui obiect, a unei calități sau a unei stări, precum și experimentarea unei senzații ori legături de rudenie. Ca verb auxiliar, servește la formarea timpurilor compuse precum perfectul compus, viitorul popular și condițional-optativul trecut. Ca verb modal, exprimă obligativitatea sau posibilitatea realizării unei acțiuni.
• avecerne — Regionalism arhaic sau element verbal vechi utilizat în anumite graiuri bisericești sau comunități rurale izolate cu sensul de a săvârși, a citi sau a cânta slujba vecerniei; prin extensie, termenul putea însemna și a aduce mulțumire sau a se ruga la căderea serii. Înțelesul său este strâns legat de viața liturgică tradițională și de organizarea timpului zilnic în jurul rânduielilor mănăstirești.
• avecernică — Formă regională sau arhaică rară asociată contextului religios de seară; poate desemna o carte de ritual, o pravilă ce cuprinde rugăciunile vecerniei sau o femeie (maică) însărcinată cu pregătirea și strângerea celor necesare pentru slujba de amurg într-o mănăstire. Ca adjectiv, descrie un element, un gest sau o stare specifică orelor târzii ale zilei, corelată cu atmosfera de meditație dinaintea nopții.
• avecina — A se afla în imediata apropiere a ceva sau a cuiva, a fi vecin, a se învecina; în sens tranzitiv sau administrativ, a aduce două proprietăți, terenuri sau elemente structurale în contact direct ori în vecinătate directă. Folosit cel mai frecvent sub formă reflexivă, descrie raportul spațial de proximitate dintre localități, imobile, țări sau concepte abstracte care împart o frontieră ori o zonă comună.
• avedere — Arhaism lingvistic ce desemnează acțiunea de a aduce la cunoștință, de a demonstra, de a arăta în mod evident sau de a pune în clar; cel mai frecvent, rădăcina termenului supraviețuiește în limba modernă în interiorul locuțiunii adverbiale 'în vedere' sau prin intermediul verbului 'a adeveri'. În textele vechi de secol XVIII, reprezenta darea în vileag, evidența juridică sau actul prin care un fapt devenea clar pentru toți cei prezenți.
• avenire — Acțiunea de a se aveni și rezultatul ei; arhaism sau regionalism rar ce desemnează procesul de potrivire, armonizare, cădere de acord sau nimerire fericită a unor elemente ori situații; înțelesul său structural este parțial înrudit cu cel de adecvare sau conveniență. În unele manuscrise vechi, putea exprima și o formă abstractă de înțelegere locală ori stabilire a unei rânduieli comune într-o comunitate rurală.
• avenit — Care s-a potrivit, s-a armonizat sau a căzut de acord într-o anumită situație; de asemenea, înțelesul adjectival poate indica un lucru adecvat, convenabil sau nimerit la momentul oportun. Ca participiu trecut al verbului arhaic aveni, descrie starea unui obiect meșteșugit cu precizie pentru a se îmbina cu altul sau o înțelegere locală fixată în bune condiții conform cutumelor rurale.
• aventura — A se expune cu bună știință unui risc, unei primejdii sau unei situații nesigure și imprevizibile fără a măsura pe deplin consecințele; în sens tranzitiv, a pune în pericol un bun, o valoare sau o persoană într-o acțiune hazardată. Folosit cel mai frecvent sub formă reflexivă, descrie pătrunderea fizică sau conceptuală în teritorii necunoscute, explorarea unor domenii noi sau implicarea în speculații riscante.
• aventurar — Arhaism livresc sau variantă nominală rară folosită în trecut pentru a desemna un căutător de aventuri, un explorator riscant sau o persoană care se implica în acțiuni hazardate; de asemenea, în unele documente vechi comerciale, termenul făcea referire la un contract de transport maritim de mare risc. Înțelesul său s-a pierdut treptat, fiind înlocuit complet în limba modernă de substantivul aventurier.
• aventurare — Acțiunea de a se aventura și rezultatul ei; actul prin care o persoană se expune unui risc, unei primejdii sau pătrunde într-un teritoriu necunoscut și imprevizibil fără măsuri de precauție. În sens figurat, reprezintă implicarea hazardată într-un proiect de afaceri speculativ, lansarea într-o polemică conceptuală nesigură sau depășirea limitelor de siguranță ale unei activități.
• aventurat — Care s-a expus sau a fost expus unui risc, unui pericol ori unei situații imprevizibile; persoană îndrăzneță, hazardată sau nesăbuită care acționează fără a măsura consecințele faptelor sale. În sens economic sau structural, descrie o acțiune, o investiție sau o idee caracterizată prin nesiguranță, speculație și lipsă de garanții.
• aventurier — Persoană care caută cu încăpățânare peripeții, riscuri și situații neprevăzute, trăind adesea o viață instabilă sau călătorind prin locuri necunoscute; în sens peiorativ, descrie un individ fără scrupule, un impostor sau un speculant care profită de împrejurări nesigure ori de buna-credință a altora pentru a obține avantaje materiale sau poziții sociale nemeritate. Ca adjectiv, califică un spirit, un comportament sau o acțiune marcată de gustul riscului și al hazardului.
• avertiza — A aduce la cunoștința cuiva o informație critică, a pune în gardă, a înștiința oficial sau a atrage atenția asupra unui pericol iminent, a unei greșeli ori a unei obligații ce trebuie îndeplinite; în sens administrativ și profesional, reprezintă acțiunea de a soma o persoană sau o instituție să respecte normele legale ori contractuale înainte de aplicarea unor sancțiuni disciplinare sau penale severe.
• avertizare — Acțiunea de a avertiza și rezultatul ei; difuzarea sau transmiterea unui semnal, a unui mesaj ori a unei notificări prin care se atrage atenția asupra unui pericol, a unei defecțiuni tehnice sau a unei stări de urgență. În sisteme tehnice și meteorologice, reprezintă protocolul automat sau oficial de alarmare menit să declanșeze măsuri de siguranță și protecție civilă.
• avertizat — Care a primit o înștiințare oficială, un avertisment sau o atenționare cu privire la un pericol, o greșeală ori o obligație legală sau contractuală; în sens figurat, descrie o persoană informată, experimentată și prudentă, care acționează în cunoștință de cauză, fiind conștientă de riscuri. Se aplică, de asemenea, unui sistem tehnic sau administrativ aflat în stare de alertă în urma recepționării unui semnal de alarmă.
• avertizment — Formă arhaică, regională sau variantă grafică învechită a substantivului avertisment, utilizată sporadic în scrierile administrative și publicistice din secolele trecute sau în graiul popular; desemnează o atenționare, o mustrare scrisă sau o somație prin care se aducea la cunoștință o obligație fiscală ori o abatere disciplinară. În limba română modernă, normele ortografice curente impun exclusiv utilizarea variantei standard 'avertisment'.