#lexicografie

• abrevieri CADE — Sistemul sau lista de prescurtări utilizate în 'Dicționarul enciclopedic ilustrat al limbii române' realizat de I.-Aurel Candrea și Gheorghe Adamescu (cunoscut sub sigla CADE, publicat între 1926-1931); reprezintă un ansamblu de semne grafice și codificări lexicografice interbelice folosite pentru a reduce spațiul tipografic.
• abzicere — Acțiunea de a abzice și rezultatul ei; infirmare, retractare sau respingere formală a unei hotărâri, declarații ori pretenții juridice. Folosit în trecut ca echivalent arhaic pentru noțiunea modernă de dezavuare sau anulare formală a unui act juridic ori ecleziastic.
• adăli — Termen arhaic rar sau regional întâlnit în anumite graiuri vechi ale limbii române, utilizat în trecut pentru a exprima acțiunea de a aduna, a stânge la un loc sau a îngrămădi bunuri ori obiecte. În studiile dialectologice, cuvântul este analizat ca o variantă izolată ce reflectă modificările fonetice și lexicale survenite în comunitățile rurale din zonele muntoase.
• adămană — Formă substantivală arhaică, regională sau dialectală utilizată în trecut în anumite comunități rurale ca variantă formală pentru un tip de înțelegere, legământ sau cinste oferită în urma unui târg. În studiile de lexicografie istorică, termenul este înregistrat ca o formă rară, asociată uneori prin contaminare cu datina adălmașului în graiurile locale din zonele de frontieră.
• adămăni — Termen arhaic rar sau variantă verbală regională întâlnită în vechi manuscrise ori graiuri locale, utilizat în trecut în mod tranzitiv pentru a exprima acțiunea de a ademeni, a amăgi, a momi sau a atrage pe cineva prin vorbe frumoase ori promisiuni înșelătoare. În studiile filologice, cuvântul este analizat ca o etapă fonetică intermediară sau o deviație dialectală înainte de stabilizarea formei literare moderne 'a ademeni'.
• adămănire — Acțiunea de a adămăni și rezultatul ei; formă substantivală arhaică sau regională utilizată în trecut în locul termenului standard modern 'ademenire'. Reprezintă procesul prin care o persoană este atrasă, amăgită, momită sau convinsă prin promisiuni înșelătoare, vorbe măgulitoare ori strategii manipulative, fiind întâlnită în manuscrise istorice și vechi texte juridice.
• adaoga — Variantă lingvistică arhaică, regională sau populară a verbului tranzitiv 'a adăuga'; acțiunea de a pune ceva pe lângă un lucru existent pentru a-i mări volumul, numărul, valoarea ori intensitatea. Acest termen este întâlnit frecvent în textele juridice vechi, cronici sau în rețete culinare tradiționale din anumite zone rurale ale României.
• adăogat — Formă arhaică, regională sau populară de participiu trecut a verbului 'a adăuga' (sau a variantei sale vechi 'a adăoga'); care a fost pus pe lângă un element existent pentru a-l completa, mări sau întregi. Ca adjectiv, descrie starea unui obiect, text sau document care a primit o modificare ori o suplimentare structurală pe parcursul evoluției sale.
• adăposta — Variantă verbală arhaică, populară sau regională întâlnită în vechi manuscrise, utilizată în trecut în locul formei literare moderne 'a adăposti'; acțiunea de a oferi cuiva un adăpost, a găzdui, a ocroti sau a pune la adăpost bunuri, mărfuri ori animale pentru a le feri de intemperii sau pericole.
• adăpostitoriu — Variantă grafică și fonetică învechită a cuvântului 'adăpostitor', utilizată în textele administrative, juridice sau literare din secolul al XIX-lea. Ca adjectiv, descrie un element, un zid, un paravan ori un acoperiș care are proprietatea structurală de a oferi protecție, siguranță și ocrotire împotriva intemperiilor; ca substantiv, desemna o persoană sau o instituție care acționa ca protector ori gazdă solemnă.
• adapto — Prefixoid sau element de compunere savant utilizat în vocabularul științific și tehnic internațional pentru a introduce ideea de adaptare, potrivire, ajustare sau acomodare structurală. Acesta servește ca bază morfologică pentru formarea unor neologisme complexe în domenii precum fiziologia, medicina, psihologia sau ingineria sistemelor complexe.
• adăugătoriu — Variantă grafică și fonetică învechită a cuvântului 'adăugător', utilizată în textele administrative, juridice sau teologice din secolul al XIX-lea. Ca adjectiv, descrie un element, un factor numeric, o clauză ori o componentă care are proprietatea de a aduce un plus, o mărire, o completare sau o extindere structurală față de o bază existentă.
• adaugere — Formă substantivală arhaică, regională sau populară utilizată în trecut în locul termenului standard modern 'adăugare'. Reprezintă acțiunea de a pune ceva pe lângă un element existent sau rezultatul acestui proces, fiind întâlnită în manuscrise istorice, registre bisericești sau acte administrative din secolele trecute.
• adaus — Variantă fonetică veche, regională sau populară a substantivului neutru 'adaos'; element suplimentar pus pe lângă un lucru existent pentru a-l completa sau a-i mări volumul. De asemenea, reprezintă o formă arhaică de participiu trecut a verbului 'a adăuga' (în loc de 'adăugat'), întâlnită frecvent în textele cronicărești și în documentele juridice din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.
• adăvăsi — Termen arhaic rar sau variantă verbală regională întâlnită în vechi manuscrise, zapise ori documente de judecată din secolele trecute, utilizat în mod tranzitiv pentru a exprima acțiunea de a pune la adăpost, a găzdui, a ocroti sau a ascunde un bun, o persoană ori o cantitate de mărfuri pentru a le feri de pericole, biruri sau intemperii. Termenul a apărut uneori ca o formă contaminată între 'a adăposti' și alte rădăcini regionale.
• adelung — Nume de familie german deținut de personalități istorice marcante, cel mai cunoscut fiind Johann Christoph Adelung, filolog și lexicograf de seamă din secolul al XVIII-lea, renumit pentru standardizarea limbii germane moderne. În context lingvistic și metodologic, termenul face referire directă la principiile sale riguroase de lexicografie și ortografie fonetică bazată pe uzul cult al limbii, influențând profund evoluția dicționarelor academice europene.
• aforismă — Variantă arhaică, livrescă și regională pentru termenul „aforism”, utilizată ocazional în textele literare și lexicografice de secol XIX. Desemnează o cugetare scurtă, o maximă sau o sentință morală concentrată; în prezent, forma este considerată învechită, normele literare actuale impunând exclusiv varianta de genul neutru.
• ainte — Variantă adverbială și prepozițională arhaică sau regională des întâlnită pentru termenul literar modern 'înainte'; indică o orientare frontală în spațiu sau o prioritate în timp (anterioritate). În textele vechi cronicărești și în graiurile populare, cuvântul servește ca un indicator fundamental de direcție ori succesiune, fiind utilizat pentru a descrie deplasarea fizică spre un punct aflat în față sau evenimente petrecute în timpuri trecute.
• alire — Formă arhaică, regională sau variantă fonetică foarte veche asociată procesului de unire, potrivire sau lipire a unor elemente fizice ori structuri textuale; variantă documentară atestată în studiul dialectelor sau graiurilor istorice din spațiul românesc, utilizată pentru a descrie o stare de vecinătate imediată sau o aliniere rudimentară.
• aliterațiune — Variantă arhaică, livrescă sau lexicografică de tip etimologic a substantivului 'aliterație'; denumește figura de stil bazată pe repetiția aceleiași consoane în cuvinte învecinate. Termenul se întâlnește în studiile literare, gramaticile și dicționarele românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, fiind ulterior înlocuit complet în limba standard de forma modernă.