#sediment

• actinamea — Denumire românească adaptată după genul taxonomic Actinamea, reprezentând o categorie de organisme marine microscopice sau meiofaunale din încrengătura Cnidaria sau înrudite cu anemonele de mare. Acestea prezintă un corp structural simplu, adesea adaptat la viața interstițială în sedimentele nisipoase, și sunt caracterizate prin tentacule dispuse simetric în jurul discului bucal, amintind de forma unei stele sau a unei raze.
• acvitanian — Prima treaptă sau subdiviziune cronostratigrafică a epocii miocenului inferior, situată la baza perioadei neogene, acoperind un interval de timp de acum aproximativ douăzeci de milioane de ani; de asemenea, ca adjectiv, descrie elemente geologice din acest etaj ori se referă la regiunea Aquitaine din Franța și la locuitorii săi istorici. Acest termen structural marchează o perioadă geologică de tranziție majoră, definită prin modificări climatice globale și mișcări tectonice semnificative.
• agesta — A aduna, a acumula sau a mămăli aluviuni, crengi și resturi aduse de ape; a provoca un blocaj pe cursul unui râu. Ca formă reflexivă, se aplică apelor care se opresc din cauza unui obstacol structural ori materialelor care se îngrămădesc într-un punct oarecare.
• agesti — Variantă conjugală sau formă verbală rară a procesului de acumulare a aluviunilor, mâlului și resturilor vegetale în albia unui râu; a (se) colmata sau a (se) bloca din cauza depunerilor aduse de viituri. Ca formă tranzitivă, definește acțiunea curentului de a transporta și îngrămădi materiale solide într-un punct critic al cursului de apă.
• agestri — Formă rară de plural sau variantă colectivă locală pentru acumulările repetate de aluviuni, sedimente, mâl și resturi lemnoase depuse de-a lungul albiei unui râu în urma mai multor viituri succesive. Definește microrelieful instabil format din praguri de pietriș și grinduri aluvionare.
• albian — Ultimul etaj sau stadiu stratigrafic al Cretacicului timpuriu (inferior), situat în cronologia geologică după Apțian și înaintea Cenomanianului, datat aproximativ între acum 113 și 100,5 milioane de ani. Ca adjectiv, se aplică rocilor, sedimentelor, depozitelor calcaroase sau fosilelor caracteristice acestei perioade geologice, intens studiate în paleontologia carpativă.
• aleurit — Sediment friabil, neconsolidat sau slab consolidat, alcătuit din fragmente minerale fine (în principal cuarț, feldspați și minerale argiloase) ale căror dimensiuni sunt intermediare între cele ale nisipului și cele ale argilei (cuprinse între 0,002 și 0,06 milimetri). Reprezintă componenta principală a prafului și a loessului, transformându-se prin diageneză și compactare geologică în roca sedimentară numită aleurit (siltit).
• aleuritic — Care aparține aleuritului, privitor la aleurit sau care conține elemente detritice fine cu dimensiuni intermediare între nisip și argilă. În geologia structurală, termenul descrie textura sau structura unor roci sedimentare în care predomină particule minerale microscopice (praf sau silt), conferind rocii un aspect făinos la atingere și proprietăți mecanice specifice privind permeabilitatea și coeziunea.
• aleurolit — Rocă sedimentară detritică consolidată, formată prin cimentarea și diageneza aleuritului (praf mineral fin, în principal cuarțos). Dimensiunile granulelor sale componente sunt intermediare între cele ale gresiilor și cele ale argilitelor, fiind cuprinse între 0,002 și 0,06 milimetri. Prezintă adesea o stratificare fină și este utilizată în geologie pentru reconstituirea mediilor sedimentare antice fosile sau lacustre.
• alocheme — Componente structurale organizate, de origine carbonatică, ce s-au format prin precipitare chimică sau activitate biologică în interiorul unui bazin sedimentar și au suferit un transport local înainte de depunerea finală; includ oolite, bioclaste, intraclaste și pelete, reprezentând elementele constitutive majore ale multor roci calcaroase conform clasificării lui Folk.
• alogen — Care este de altă origine, născut sau format în altă parte decât locul în care se află; element (mineral, fragment de rocă, populație sau individ) străin de mediul autohton în care este integrat. În geologie, definește mineralele aduse din exterior și depuse într-un bazin sedimentar, iar în sociologie și antropologie, se referă la grupuri populaționale provenite dintr-o regiune geografică sau culturală diferită de cea nativă.
• alogeneză — Proces de formare, dezvoltare sau evoluție determinat de factori externi ori străini de structura internă a sistemului analizat. În geologie, reprezintă acumularea într-un bazin a unor sedimente și minerale formate în afara acestuia și transportate mecanic; în biologie, definește o direcție evolutivă secundară (aloforoză) marcată de adaptări specifice la medii locale noi, fără o creștere a complexității structurale generale.
• alohton — Care s-a format sau a provenit din altă parte decât locul actual de depunere sau de existență; element (masă de roci, mineral, specie de plantă ori animal) străin de mediul local în care este integrat. În geologie, definește pânze de șariaj ori sedimente transportate de la distanțe mari de forțele tectonice sau de apă, iar în ecologie desemnează o specie introdusă într-un biotop diferit de arealul său nativ.
• aluvial — Care provine din aluviuni, format prin depunerea treptată de mâl, nisip, pietriș și resturi organice aduse de apele curgătoare; propriu aluviunilor, specific zonelor de luncă sau deltelor. În sens pedologic și structural, descrie un tip de sol fertil sau un teren sedimentar format recent în văile râurilor prin procese de acumulare dinamică fluvială.
• aluvion — Formă secundară, regională sau arhaică pentru substantivul 'aluviune'; masă sedimentară alcătuită din mâl, nisip, pietriș și resturi organice transportată și depusă de apele curgătoare în lunci, delte sau la gura de vărsare. În anumite documente agrare vechi, termenul descrie terenul nou format prin acumulare fluvială la marginea unei proprietăți.
• aluviona — A depune aluviuni, a acoperi un teren sau o albie cu straturi de mâl, nisip și pietriș aduse de ape; a suferi un proces de colmatare sau acumulare sedimentară. În hidrotehnică, descrie acțiunea prin care un râu modifică relieful dinamic al zonei prin lăsarea materialelor transportate în punctele unde viteza curentului scade.
• aluvionar — Care provine din aluviuni, alcătuit sau format prin depunerea treptată de mâl, nisip, pietriș și resturi organice transportate de apele curgătoare; caracteristic aluviunilor. În sens geomorfologic și structural, definește câmpiile de luncă, deltele sau fâșiile terestre joase rezultate dintr-un proces îndelungat de sedimentare și acumulare dinamică fluvială.
• aluvionare — Acțiunea de a aluviona și rezultatul ei; procesul natural sau indus tehnic prin care un curs de apă depune sedimente, ducând la ridicarea albiei ori la acoperirea unui teren cu mâl; colmatare. Ca formă de plural, desemnează atributele sau structurile de tip aluvionar ce caracterizează mai multe zone de luncă sau bazine hidrografice.
• aluviu — Formă alternativă secundară, arhaică sau regională pentru substantivul 'aluviune'; depozit sedimentar format din mâl, nisip, argilă și pietriș detritic, transportat de apele curgătoare și lăsat în zonele unde viteza curentului scade. În documentele agrare vechi, termenul făcea referire la fâșiile noi de pământ roditor adăugate malurilor în urma viiturilor sezoniere.
• aluviune — Masă de mâl, nisip, pietriș și resturi organice transportată de apele curgătoare și depusă în albie, în lunci, în delte sau la gura de vărsare, în punctele unde viteza curentului scade. În sens juridic și structural, reprezintă creșterea treptată și insesizabilă a unui teren riveran prin aportul natural de sedimente aduse de un râu.