#alienat

• abaliena — Termen medical și juridic arhaic însemnând a înstrăina, a transfera proprietatea unui bun sau, în sens psihopatologic, a provoca pierderea facultăților mintale sau a rupe contactul unei persoane cu realitatea înconjurătoare. În psihiatria clasică a secolului al XIX-lea, se folosea pentru a descrie procesul prin care un pacient își pierdea discernământul sau devenea alienat mintal.
• abalienare — Acțiunea de a abaliena și rezultatul ei; stare de alienare mintală, rătăcire a minții sau pierdere a facultăților psihice cognitive. În terminologia medicală latină și în primele manuale de neurologie, 'abalienatio mentis' desemna o prăbușire globală a funcțiilor intelectuale, utilizată ca predecesor conceptual pentru termenii moderni de demență, psihoză sau disociere psihică gravă.
• abalienat — Termen medical și juridic arhaic folosit pentru a descrie o persoană care și-a pierdut facultățile mintale, discernământul sau contactul cu realitatea; alienat mintal. În contextul expertizelor medico-legale vechi, calitatea de abalienat atrăgea după sine lipsa responsabilității penale și necesitatea instituirii unei tutele legale.
• abalienațiune — Variantă fonetică arhaică a substantivului abalienare (alienare mintală, pierdere a facultăților cognitive). Introdusă în limba română în perioada modernizării terminologiei științifice sub influență latino-franceză, era folosită în cercurile academice medicale timpurii pentru a indica starea de rătăcire a minții sau demența.
• abdicațiune — Variantă arhaică și etimologică pentru termenul 'abdicare' sau 'abdicație', utilizată frecvent în textele medico-legale românești din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. În contextul expertizării alienaților, cuvântul desemna actul formal prin care un individ își abandona funcțiile civile sau patrimoniul, validitatea acestui act fiind contestată în instanță pe baza dovezilor de alienație mintală, manie sau tulburări cognitive severe.
• absint — 1. Licoare alcoolică puternică, de culoare verzuie, preparată din frunzele plantei de pelin (Artemisia absinthium) și anason, cunoscută pentru efectele sale toxice și neurostimulente puternice în cazul consumului excesiv. 2. Figurat: amărăciune profundă, suferință sufletească, durere morală extremă. 3. În estetică și filozofia culturii, absintul simbolizează curentul decandentist de la sfârșitul secolului al XIX-lea, devenind o metaforă pentru evadarea auto-distructivă din realitate, criza existențială a artistului și alienarea morală în fața unei societăți burgheze rigide.
• absintomanie — Dorință impulsivă, nestăpânită și patologică de a consuma absint; mania compulsivă a intoxicării cu licoare de pelin. Din perspectivă etică și filozofică, absintomania reprezintă faza extremă a alienării voinței, un stadiu în care libertatea interioară a individului este complet anihilată de dependență, transformând actul de creație boem într-o sclavie mentală și morală absolută.
• abulire — Acțiunea ipotetică sau procesul progresiv de a deveni abulic, reprezentând instalarea treptată a lipsei de voință și pierderea capacității executive sub influența unor factori traumatici, toxici ori de mediu. Deși termenul nu este consacrat în dicționarele medicale tradiționale (unde se preferă formele descriptive), el apare sporadic în eseistica psihologică contemporană sau în analizele socio-culturale pentru a defini fenomenul de alienare și robotizare a individului modern.
• aliena — A înstrăina un bun, un drept sau o proprietate dintr-un patrimoniu prin vânzare, donație ori cesiune juridică. În sens psihologic și sociologic, verbul exprimă acțiunea de a (se) îndepărta, a (se) izola sau a rătăci mințile, determinând pierderea conștiinței de sine, alterarea facultăților mentale ori pierderea sentimentului de apartenență la un grup social, la o cultură sau la propriul mediu.
• alienant — Persoană fizică sau juridică care înstrăinează ori transferă legal un bun sau un drept din patrimoniul său (sinonim cu înstrăinător). În sens sociologic sau psihologic, termenul descrie un factor, un mediu ori un comportament care alienează, adică determină izolarea individului, pierderea identității de sine sau alterarea facultăților mentale ale unei persoane.
• alienare — Procesul psihic, social sau juridic prin care un individ devine străin de sine însuși, de comunitatea sa sau de produsele propriei sale munci, pierzându-și identitatea sau controlul conștient asupra existenței. În sens clinic, reprezintă o tulburare mintală profundă caracterizată prin pierderea contactului cu realitatea obiectivă, iar în plan juridic desemnează actul legal de înstrăinare, transferare sau transmitere a dreptului de proprietate asupra unui bun către o altă persoană fizică sau juridică.
• alienat — Care a fost înstrăinat sau transferat legal dintr-un patrimoniu; individ care suferă de o tulburare psihică gravă (nebun, alienat mintal) sau persoană izolată, ruptă de realitățile grupului social ori de sine însăși. Ca substantiv, termenul a fost utilizat istoric în medicină pentru a desemna pacienții din azilurile psihiatrice, iar în prezent descrie starea de dezrădăcinare culturală.
• alienată — Persoană de sex feminin care suferă de o afecțiune psihică gravă, manifestată prin pierderea discernământului și a contactului cu realitatea înconjurătoare; (adjectival) care este înstrăinată din punct de vedere social, cultural sau afectiv, trăind într-o izolare profundă față de grup sau de sine. În sens strict juridic, se referă la o proprietate, o cotă-parte sau o masă patrimonială de gen feminin care a făcut obiectul unui transfer legal de proprietate prin vânzare, donație sau cesiune.
• alienație — Concept teoretic fundamental în filozofie (Hegel, Marx) și sociologie, reprezentând starea sau procesul prin care omul devine străin de sine însuși, de produsele muncii sale, de societatea în care trăiește ori de propria sa natură umană. În sens medical și juridic arhaic, termenul este echivalent cu alienarea mintală, descriind pierderea facultăților intelectuale sau nebunia.
• alienațiune — Formă juridică și administrativă arhaică pentru cuvântul 'alienare', utilizată pe scară largă în vechile coduri de legi din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea (cum ar fi Codul Caragea sau Codul Calimach). Termenul definea actul solemn de înstrăinare, vânzare, ipotecare sau donare a unei proprietăți imobiliare ori a unei moșii boierești, precum și actul prin care un individ își ceda de bunăvoie drepturile succesorale sau titlurile nobiliare.
• antagoniza — A provoca antagonism, a stârni ostilitatea sau opoziția cuiva printr-un comportament sfidător, decizii adverse sau declarații provocatoare. În sens medical sau biochimic, reprezintă acțiunea de a contracara, de a neutraliza ori de a anula efectul unei substanțe, al unui hormon sau al unui medicament prin intermediul unui agent opus.
• antagonizare — Acțiunea de a antagoniza și rezultatul ei; procesul psihologic sau social prin care se instaură o stare de ostilitate, respingere ori opoziție activă între indivizi, grupuri sau ideologii. În sens medical și biochimic, reprezintă neutralizarea, blocarea sau contracararea funcțională a efectului unei substanțe active, al unui neurotransmițător ori al unui medicament prin intervenția unui agent cu acțiune contrară.
• antagonizat — Care a fost supus procesului de antagonizare; care a fost transformat în oponent sau tratat cu ostilitate. În biochimie și farmacologie, descrie un receptor biologic, un hormon sau o enzimă a cărei activitate naturală a fost complet blocată, neutralizată ori inhibată prin intervenția unui agent chimic antagonist.
• astrăina — Variantă fonetică veche sau regională pentru verbul 'a înstrăina'; acțiunea de a transmite cuiva dreptul de proprietate asupra unui bun, de a îndepărta pe cineva dintr-un grup sau de a face pe cineva să devină străin ori indiferent față de familie ori prieteni. În formă reflexivă, exprima izolarea voluntară sau pierderea legăturii sufletești cu cei apropiați ori cu locurile natale.
• astreina — Variantă fonetică veche sau regională fără mutație vocalică pentru verbul 'a astrăina' (înstrăina); acțiunea de a înstrăina un bun material prin vânzare ori donație, sau de a îndepărta moralmente o persoană dintr-un grup sau din cadrul familiei. În formă reflexivă, exprimă acțiunea unui individ de a se izola, de a rupe legăturile emoționale cu rudele ori de a deveni indiferent față de locurile natale.