#anular

• abjudecare — Acțiunea de a abjudeca și rezultatul ei; deposedarea legală a unei persoane de un bun, de un drept patrimonial sau de o calitate oficială, în urma unei hotărâri judecătorești definitive. Reprezintă actul procedural prin care instanța desființează un titlu juridic invocat de una dintre părți, constatând lipsa de temei legal sau existența unei fraude în dobândirea acestuia.
• aboli — Acțiunea de a desființa, a anula, a suprima sau a casa o lege, un obicei, o instituție publică ori o stare socială de drept, prin intermediul unui act legislativ oficial sau al unui decret emis de o autoritate statală suverană.
• abolire — Acțiunea de a aboli și rezultatul ei; desființarea oficială, anularea, suprimarea sau revocarea unei legi, a unui obicei, a unei instituții publice ori a unei stări sociale de drept, prin intermediul unui act de autoritate publică.
• abort — Comandă, acțiune sau procedură de urgență utilizată în informatică, programare și tehnologie aerospațială pentru a opri forțat și imediat un proces, o execuție de cod, o aplicație software sau o misiune operațională înainte de finalizarea sa firească; (în medicină, livresc) termen rar preluat din engleză sau latină utilizat ca sinonim pentru avort sau întrerupere prematură a evoluției unui embrion ori a unui proces patologic.
• abroga — (Juridic) A anula, a desființa sau a scoate din vigoare o lege, un decret, o ordonanță ori un alt act normativ în mod oficial, printr-o nouă dispoziție legală de rang egal sau superior.
• abrogare — Acțiunea de a abroga și rezultatul ei; anularea oficială, totală sau parțială, a valabilității juridice a unui act normativ (lege, decret, regulament) printr-o dispoziție legală ulterioară.
• abrogație — (Rar) Anulare oficială a unei legi sau a unui act normativ; variantă neologistică mai puțin frecventă pentru termenul de bază 'abrogare'.
• abrogativ — (Juridic) Care servește la abrogare; care are puterea sau efectul de a anula, de a desființa ori de a scoate din vigoare o lege sau un alt act normativ.
• abzicere — Acțiunea de a abzice și rezultatul ei; infirmare, retractare sau respingere formală a unei hotărâri, declarații ori pretenții juridice. Folosit în trecut ca echivalent arhaic pentru noțiunea modernă de dezavuare sau anulare formală a unui act juridic ori ecleziastic.
• aglomerator — Utilaj, aparat sau instalație industrială folosită pentru realizarea procesului de aglomerare, adică pentru transformarea materialelor pulverulente (minereuri fine, pulberi metalice, deșeuri de plastic) în aglomerate compacte, brichete sau granule mari. În sens adjectival, descrie un element, agent sau factor care determină sau grăbește această compactare structurală.
• agregat — Ca substantiv, desemnează un ansamblu de elemente sau particule minerale unite prin cimentare ori o mașină complexă formată din mai multe utilaje cuplate ce funcționează simultan ca o singură unitate tehnică. Ca adjectiv sau participiu, califică mărimi, valori sau indicatori economici obținuți prin însumarea ori combinarea mai multor date individuale sau microeconomice într-o structură globală.
• amărunțime — Starea, calitatea sau însușirea de a fi mărunțit, fragmentat sau redus la dimensiuni microscopice; finețe extremă a particulelor unei pulberi sau materii. În sens figurat sau literar vechi, termenul face trimitere la totalitatea detaliilor minuscule, nesemnificative sau intime ale unei probleme ori narațiuni, fiind păstrat în bazele de date lingvistice ca o formă abstractă de lexic istoric pur.
• amnistiant — Care are puterea, facultatea sau însușirea de a amnistia; act normativ, decret sau autoritate politică suverană care produce efectele juridice ale unei amnistii. În teoria dreptului, descrie caracterul specific al unei legi de clemență care stinge acțiunea penală și anulează simbolic executarea pedepselor stabilite de instanțe.
• anerisire — Acțiunea de a anerisi și rezultatul ei; actul juridic istoric prin care se constata desființarea, casarea, anularea sau invalidarea unei hotărâri administrative ori a unui act de proprietate. Ca substantiv de acțiune, definește procesul formal prin care un document își pierdea irevocabil atributele de validitate în fața autorităților statale vechi.
• anihilațiune — Variantă arhaică și rară a termenului anihilare, utilizată în textele juridice, administrative sau filozofice din secolul al XIX-lea pentru a desemna acțiunea de a nimici, a desființa ori a reduce la zero o obligație, un tratat sau o entitate structurală. În sens conceptual vechi, reprezintă anularea completă sau trecerea în neexistență a unui drept ori a unei stări de fapt, prin decizie suverană ori prin degradare naturală.
• anticonstituționalitate — Caracterul sau starea a ceea ce este anticonstituțional (neconstituțional); neconformitate structurală a unei legi, ordonanțe sau decizii administrative în raport cu normele imperative ale Constituției. Constatarea și declararea acestei stări revine exclusiv Curții Constituționale, având ca efect suspendarea sau anularea definitivă a actului juridic respectiv.
• antifază — Stare sau relație între două mărimi periodice (unde, oscilații, semnale) de aceeași frecvență, caracterizată printr-o diferență de fază de exact 180 de grade (sau π radiani); opoziție de fază. În ingineria acustică și electronică, aducerea în antifază a undelor este principiul fundamental utilizat pentru atenuarea sau anularea activă a zgomotelor nedorite prin interferență distructivă controlată.
• antifazat — Care se află în opoziție de fază (defazat cu exact 180 de grade) în raport cu un alt semnal oscilatoriu, undă electromagnetică sau undă sonoră de aceeași frecvență. În tehnologia audio modernă, semnalele antifazate sunt utilizate în mod intenționat pentru anularea activă a zgomotului de fond (ANC), unda distructivă suprapusă anulând complet componenta sonoră nedorită.
• anula — A declara nul, a lipsi de valabilitate juridică sau administrativă un act, o decizie, o programare ori un contract; a nimici, a desființa sau a reduce la zero efectul, valoarea ori importanța unui fenomen, a unei acțiuni sau a unui sentiment.
• anular — Care are forma unui inel ori aparține unui inel; (substantiv) al patrulea deget al mâinii umane, situat între degetul mijlociu și cel mic, pe care se poartă în mod tradițional verigheta; (astronomie) tip de eclipsă solară în care Luna acoperă doar centrul Soarelui, lăsând vizibilă o margine luminoasă sub formă de inel.