#succes

• ab intestat — Expresie de origine latină utilizată în medicina legală și expertizele psihiatrice care înseamnă 'fără testament'. Se referă la succesiunea sau moștenirea lăsată de o persoană care a decedat fără a lăsa un testament valid. În context clinic, comisiile medico-legale analizează des dosarele de succesiune ab intestat pentru a evalua dacă pacientul suferea de demență sau alte afecțiuni neuropsihice care l-au împiedicat să își exprime dorințele testamentare înainte de deces.
• ab intestato — Formă juridică și medico-legală completă pentru 'ab intestat', însemnând 'provenind de la o persoană care a decedat fără testament'. În expertizele psihiatrice post-mortem, termenul este central în analiza capacității de exercițiu și a discernământului persoanelor cu boli neurodegenerative (cum ar fi demența vasculară sau Alzheimer) pentru a valida distribuirea legală a bunurilor.
• acropetal — Care se dezvoltă, se deplasează, evoluează sau se propagă de la bază spre vârf (în mod ascendent), în direcția extremității superioare a unui organ sau organism structural. În botanică, termenul descrie o inflorescență cu succesiune acropetală (în care florile cele mai bătrâne sunt situate la bază, iar cele tinere sau mugurii se deschid treptat spre vârf) ori transportul sevei și al substanțelor regulatoare prin țesuturile vasculare ale plantelor.
• adempțiune — Revocare implicită sau stingere a unui legat testamentar cu titlu particular, care intervine atunci când bunul specific lăsat prin testament nu se mai găsește în patrimoniul testatorului în momentul decesului acestuia. Acest fenomen juridic se produce fie prin înstrăinarea voluntară a bunului de către testator, fie prin distrugerea sau transformarea radicală a acestuia, transformând dispoziția testamentară într-una caducă.
• ademțiune — Act juridic sau manifestare de voință prin care un testator revocă ori anulează total sau parțial un legat cu titlu particular făcut anterior în testamentul său. Această revocare structurală intervine de regulă atunci când bunul care constituia obiectul legatului a fost înstrăinat, distrus sau transformat radical de către testator înainte de decesul său, lipsind astfel dispoziția testamentară de obiectul ei inițial.
• adjudecatar — Persoană fizică sau juridică căreia i se atribuie în mod oficial un bun, un serviciu sau executarea unei lucrări publice în urma unei proceduri de licitație, adjudecare ori executare silită. În sens structural, reprezintă entitatea declarată câștigătoare a unei competiții comerciale reglementate legal, devenind titulara drepturilor și obligațiilor contractuale stabilite prin oferta declarată ca fiind cea mai avantajoasă.
• adjudecatară — Forma feminină a termenului adjudecatar; persoană fizică sau entitate juridică (privită ca firmă ori societate comercială) căreia i se atribuie oficial un bun sau un contract în urma unei proceduri de selecție ori licitație. Reprezintă partea contractantă declarată câștigătoare, având datoria de a semna acordul final și de a depune garanția de bună execuție.
• adjudicatar — Persoană fizică sau juridică căreia i se atribuie în mod oficial un bun scos la licitație publică sau un contract de achiziție, în urma prezentării celei mai avantajoase oferte financiare ori tehnice. Reprezintă beneficiarul final al procesului de adjudecare, dobândind drepturi și obligații contractuale sau de proprietate în raport cu autoritatea contractantă ori executorul.
• aferent — Care se află în legătură directă cu ceva, care depinde de un element central sau decurge în mod logic din acesta. În terminologia administrativă și economică, descrie costuri, taxe sau activități secundare legate intrinsec de un proiect sau de o tranzacție de bază. În dreptul civil și succesoral, indică o cotă sau un drept care se cuvine ori revine de drept unei persoane. În anatomie și fiziologie, termenul definește structuri (vase sanguine sau fibre nervoase) care conduc un fluid sau transmit impulsuri și excitații senzoriale dinspre periferia corpului către un organ central ori spre sistemul nervos central.
• afirma — 1. A susține în mod hotărât, a declara ca fiind adevărat, cert sau real un fapt, o idee ori o opinie; a asigura pe cineva de adevărul celor spuse. 2. În logică, a atribui un predicat unui subiect, stabilind o relație de conformitate. 3. Sub formă reflexivă, a se impune în atenția publicului, a-și pune în valoare talentul, capacitățile sau competențele, dobândind recunoaștere, succes ori prestigiu într-un anumit domeniu de activitate.
• afirmare — Acțiunea de a afirma și rezultatul ei; susținere categorică a unui adevăr sau a unei opinii; declarație fermă. În sens psihologic și sociologic, reprezintă procesul de impunere a propriei personalități, a talentului sau a autorității într-un grup social ori profesional, conducând la dobândirea unui statut recunoscut și a succesului.
• agnatic — Care aparține agnaților sau agnației, privitor la agnați; sistem de rudenie bazat exclusiv pe descendența pe linie masculină dintr-un strămoș comun. În dreptul succesoral, termenul descrie regulile stricte de transmitere a bunurilor, titlurilor nobiliare ori tronului, excluzând complet sau parțial descendenții pe linie maternă.
• ajuns — Stare a ceea ce este destul sau suficient; abundență materială moderată sau bunăstare (trai bun). Ca adjectiv sau participiu, indică o persoană care a sosit la destinație ori care a parvenit, realizându-se pe plan social sau financiar. Ca adverb, se folosește în structuri exclamative pentru a cere oprirea imediată a unei acțiuni.
• ajunsă — Forma de feminin singular a adjectivului sau participiului 'ajuns'; descrie o femeie care a sosit la o anumită destinație sau o persoană de sex feminin care a realizat un succes social, profesional ori financiar remarcabil, uneori sugerând o atitudine de mândrie sau parvenitism. În contexte abstracte, se referă la o acțiune, o decizie sau o stare care a atins un punct terminus ori un prag de maturitate deplină.
• alogenic — Produs, determinat sau controlat de factori externi sau străini de sistemul, comunitatea sau organismul respectiv. În ecologie, se referă la succesiuni ecologice induse de schimbări abiotice externe (ex. secetă, inundații); în geologie, este sinonim cu alogenetic; în medicină (imunologie), descrie un transplant sau țesut recoltat de la un individ din aceeași specie, dar diferit din punct de vedere genetic.
• altern — Care se succede în mod regulat, un element după altul; dispus de o parte și de alta a unui ax sau a unei linii în puncte diferite. În botanică, descrie frunzele așezate succesiv pe tulpină, la înălțimi diferite, pe rând. În geometrie, se referă la unghiurile formate de două drepte tăiate de o secantă, situate de o parte și de alta a acesteia.
• alterna — A se succeda în mod regulat și periodic, un element după altul, în timp sau în spațiu; a schimba pe rând două sau mai multe activități, stări ori fenomene pentru a asigura un echilibru ori o variație controlată (de exemplu, a alterna munca cu odihna).
• alternanță — Succesiune regulată, periodică și repetitivă a două sau mai multe stări, fenomene, acțiuni sau elemente care se înlocuiesc reciproc în timp sau în spațiu. În lingvistică, desemnează modificarea regulată a unui sunet în flexiunea aceluiași cuvânt, iar în politică se referă la trecerea succesivă la guvernare a unor partide diferite.
• andăra — Formă adverbială arhaică și regională utilizată în anumite graiuri ale limbii române, înrudită structural și semantic cu termenul 'andaratele'; semnifică o desfășurare succesivă, în șir sau pe rând a unei acțiuni fizice ori temporale. Din cauza evoluției lexicului modern, cuvântul a fost abandonat complet în vorbirea curentă, fiind conservat exclusiv în chestionarele dialectale.
• andaratele — În mod repetat, succesiv, unul după altul, pe rând sau de-a rândul; mod de desfășurare a unei acțiuni în care elementele sau persoanele se succed într-o ordine structurală liniară ori temporală bine definită. Este un termen arhaic rar, păstrat exclusiv în anumite graiuri regionale din spațiul carpatic.