#cardiologie

• asistolic — Care aparține asistoliei, privitor la asistolie; caracterizat prin absența totală a activității electrice și mecanice a inimii (stop cardiac). În sens clinic și structural, descrie starea unui miocard aflat în repaus total, care nu mai produce nicio contracție ventriculară (linie izoelectrică pe electrocardiogramă), necesitând manevre imediate de resuscitare avansată.
• asistolie — Stare patologică de o gravitate extremă ce constă în absența totală a activității electrice și mecanice a inimii, ducând la oprirea contracțiilor miocardului și la încetarea circulației sângelui; stop cardiac. Acest fenomen clinic structural este reprezentat pe electrocardiogramă printr-o linie izoelectrică continuă (linie dreaptă), necesitând aplicarea imediată a manevrelor de resuscitare cardio-respiratorie de mare precizie pentru salvarea vieții.
• aterom — Placă sau depozit patologic format din substanțe lipidice (în special colesterol), celule spumoase, resturi celulare și țesut fibros, care se acumulează treptat în tunica intimă a arterelor mari și medii. Dezvoltarea sa duce la îngustarea lumenului vascular, reducerea elasticității arteriale și perturbarea fluxului sangvin, reprezentând leziunea fundamentală din cadrul aterosclerozei.
• aterosclerotic — Care aparține aterosclerozei, referitor la această afecțiune sau provocat de formarea plăcilor de aterom și rigidizarea peretelui arterial; ca substantiv, desemnează o persoană care suferă de această boală cardiovasculară. În diagnosticul clinic, termenul califică un proces degenerativ, o leziune ocluzivă sau o modificare structurală a vaselor mari determinată de depunerea de colesterol.
• ateroscleroză — Afecțiune cardiovasculară cronică și evolutivă, caracterizată prin depunerea de substanțe lipidice (colesterol) și săruri de calciu în tunica internă a arterelor mari și mijlocii, asociată cu proliferarea țesutului conjunctiv și rigidizarea peretelui vascular. Acest proces duce treptat la reducerea lumenului arterial, scăderea aportului de sânge către organe și reprezintă principala cauză de infarct miocardic și accident vascular cerebral.
• atrio — Prefixoid sau element de compunere savant utilizat pentru a forma termeni medicali sau tehnici care se referă la atriu (cavitate a inimii) sau la o curte interioară structurală. Acesta servește drept bază funcțională pentru a descrie legături fiziologice, localizări anatomice sau caracteristici spațiale specifice.
• atriogramă — Reprezentare grafică sau înregistrare fizică ori digitală a activității electrice, mecanice sau de presiune specifice atriilor cardiace, obținută de obicei prin tehnici de cateterism intracardiac sau electrofiziologie invazivă. Analiza sa structurală permite identificarea precisă a anomaliilor de conducere sinusală și a modificărilor de presiune din camerele superioare ale inimii.
• atriomegalie — Mărire patologică, anormală și permanentă a volumului sau a dimensiunilor unuia ori ale ambelor atrii cardiace, cauzată de obicei de o supraîncărcare cronică de presiune sau de volum. Această modificare structurală este frecvent asociată cu stenoze ori insuficiențe valvulare (mitrală sau tricuspidiană) și predispune pacientul la apariția unor tulburări de ritm cardiac severe, precum fibrilația atrială.
• atropină — Alcaloid toxic extras din mătrăgună (Atropa belladonna) și din alte plante din familia Solanaceae, utilizat în medicină ca agent parasimpaticolitice; acționează structural prin blocarea receptorilor muscarinici ai acetilcolinei, determinând efecte precum dilatarea pupilei (mifriază), reducerea secrețiilor glandulare și accelerarea ritmului cardiac. Reprezintă un antidot esențial în intoxicațiile cu pesticide organofosforice sau gaze neurotoxice.
• auricul — Formațiune anatomică în formă de pungă sau sac prelungit, situată la nivelul fiecăreia dintre cele două atrii ale inimii (auriculul stâng și cel drept), având rolul de a mări capacitatea de stocare a sângelui. În zoologie și anatomia comparată, termenul desemnează și pavilionul urechii externe la mamifere ori o prelungire laterală a corpului la unele nevertebrate.
• auriculă — Formațiune anatomică proeminentă în formă de pungă sau urechiușă atașată de atriile inimii, având rolul de a mări capacitatea volumetrică a acestora; variantă feminină uzuală în tratate vechi pentru 'auricul'. În botanică, reprezintă un mic lob rotunjit situat la baza unor frunze sau petale, ce îmbrățișează parțial tulpina.
• auricular — Care aparține urechii sau auriculului cardiac, ori se referă la acestea; auditiv. Ca substantiv masculin, desemnează degetul mic de la mână (numit așa deoarece dimensiunea lui permite introducerea în canalul auditiv extern). În lingvistică și istorie, descrie o mărturisire făcută direct la urechea cuiva (ex. confesiune auriculară).
• auriculi — Formă de plural nearticulat a substantivului masculin 'auricul' (urechiușe atriale sau pavilioane auriculare), utilizată cu precădere în terminologia medicală mai veche sau în variante grafice regionale ce asimilează substantivul în clasa declinărilor masculine.