#cardiologie

• acardiotrofie — Atrofie a mușchiului cardiac sau lipsă de dezvoltare nutrițională și structurală a miocardului, cauzată de tulburări severe de vascularizație (ischemie cronică), deficiențe metabolice locale sau lipsa stimulării trofice nervoase și endocrine. Acest fenomen duce la subțierea pereților inimii, scăderea masei musculare cardiace și reducerea drastică a capacității de pompare a sângelui în organism.
• actinocardiografie — Termen medical istoric sau tehnic rar care definește o metodă grafică de înregistrare ori vizualizare a activității și mișcărilor inimii cu ajutorul radiațiilor (razelor X sau substanțelor radioactive). Această tehnică structurală timpurie, precursoare a angiocardiografiei moderne și a metodelor avansate de medicină nucleară, permitea medicilor din secolul trecut să obțină date vizuale brute despre conturul și dinamica camerelor cardiace în timpul ciclului sistolo-diastolic.
• actinocardiogramă — Înregistrare grafică arhaică sau imagine obținută prin tehnica actinocardiografiei, ce reflectă dinamica, mișcările și variațiile de volum ale inimii sub acțiunea sau cu ajutorul radiațiilor (razelor X). Acest document medical de epocă servea structural ca instrument de diagnostic diagnostic în prima jumătate a secolului trecut, oferind o reprezentare brută a pulsațiilor miocardului imprimată direct pe o peliculă sau hârtie fotosensibilă.
• adiastolie — Stare patologică severă caracterizată prin reducerea marcată, împiedicarea sau absența aproape completă a fazei de distensie și umplere ventriculară (diastolă) a inimii în timpul ciclului cardiac. Acest fenomen clinic structural este provocat cel mai adesea de o compresiune externă rigidă, cum se întâmplă în pericardita constrictivă, tamponada cardiacă ori fibroza miocardică avansată, împiedicând cordul să primească un volum optim de sânge și ducând la insuficiență circulatorie.
• ajmalină — Alcaloid extras din rădăcina plantei tropicale Rauwolfia serpentina, utilizat în medicină ca agent antiaritmic de clasă Ia; acționează prin blocarea canalelor de sodiu de la nivelul membranelor celulelor miocardice, prelungind perioada refractară a inimii. Este utilizat în principal pentru diagnosticarea electrocardiografică a sindromului Brugada (testul la ajmalină) și în tratamentul de urgență al tahicardiilor supraventriculare induse de sindromul Wolff-Parkinson-White.
• alodromie — Tulburare rară sau anomalie structurală în conducerea impulsurilor electrice ale inimii, caracterizată prin propagarea stimulului pe căi accesorii sau într-o direcție atipică, diferită de traseul fiziologic normal (nodul sinusal, nodul atrioventricular și fasciculul His). Acest fenomen poate duce la apariția unor aritmii severe sau a sindroamelor de preexcitație.
• aloritmie — Tulburare funcțională a ritmului caracterizată prin alternanța regulată sau periodică între faze normale și faze anormale ori patologice. În cardiologie, definește un ritm cardiac în care bătăile normale ale inimii alternează regulat cu extrasistole (cum ar fi în bigeminism sau trigeminism), iar în neurologie se referă la variații periodice aberante ale undelor cerebrale sau ale mișcărilor respiratorii.
• anacrotic — Referitor la anacrotism; care prezintă o indentare, o undă secundară sau o anomalie structurală pe panta ascendentă (anacrotă) a traseului sfigmografic al pulsului arterial. Acest termen clinic descrie caracteristicile grafice ale undei pulsului întâlnite în anumite patologii cardiovasculare obstructive, unde fluxul de sânge este ejectat cu dificultate din ventriculul stâng.
• anacrotism — Anomalie patologică structurală a pulsului arterial, vizibilă pe sfigmogramă sub forma unei crestături sau a unei unde secundare pe panta ascendentă a curbei grafice. Acest fenomen clinic este caracteristic stenozei aortice strânse, indicând o încetinire a ejecției sângelui din ventriculul stâng din cauza îngustării orificiului valvular, ceea ce alterează dinamica normală a undei de șoc arteriale.
• anevrism — Dilatație patologică, localizată și permanentă a peretelui unei artere sau, mai rar, al unei vene ori al inimii, cauzată de slăbirea structurală a tunicii medii musculare. Această anomalie anatomică predispune vasul afectat la o subțiere progresivă sub presiunea sângelui, existând riscul major de fisurare ori ruptură cu hemoragii masive consecutive ce pun viața în pericol.
• anevrismatic — Care prezintă caracteristicile unui anevrism, se referă la o dilatație arterială patologică sau este provocat de aceasta; care descrie starea structurală a unui perete vascular deformat și subțiat sub acțiunea presiunii sanguine hemodinamice. În terminologia clinică, termenul este utilizat pentru a descrie un suflu cardiac specific, o leziune sau o transformare degenerativă la nivelul tunicii medii a arterelor.
• anevrizm — Variantă ortografică sau grafică mai puțin utilizată, dar întâlnită uneori în limbajul cotidian ori în traduceri medicale mai vechi, pentru substantivul standard 'anevrism'. Reprezintă o dilatație patologică, localizată și permanentă a peretelui unui vas sanguin, determinată de pierderea elasticității structurale a tunicii arteriale medii.
• anevrizmatic — Variantă grafică alternativă a adjectivului standard 'anevrismatic', întâlnită în nomenclatoare medicale mai vechi sau în uzul clinic regional. Descrie o anomalie structurală, o transformare tisulară ori o patologie care prezintă caracteristicile unui anevrism sau care evoluează spre formarea unei ectazii arteriale.
• angiocardiograf — Aparat medical de înaltă performanță utilizat în radiologie și cardiologia intervențională pentru vizualizarea și înregistrarea structurală a imaginii cavităților inimii și a marilor vase de sânge. Acest dispozitiv complex integrează sisteme avansate de scanare cu raze X sau fluoroscopie digitală, permițând captarea în timp real a tranzitului unei substanțe de contrast injectate, fiind esențial în diagnosticarea stenozelor și malformațiilor cardiace.
• angiocardiografie — Metodă de investigație imagistică radiologică ce constă în vizualizarea și înregistrarea pe film sau suport digital a cavităților inimii și a marilor vase de sânge, cu ajutorul introducerii unei substanțe de contrast printr-un cateter. Această procedură structurală clinică este esențială în cardiologie pentru evaluarea dinamicii circulatorii, detectarea anevrismelor sau a defectelor septale și stabilirea indicațiilor chirurgicale.
• angiocardiogramă — Reprezentare grafică, imagine radiologică sau înregistrare digitală a cavităților inimii și a marilor vase de sânge, obținută în urma efectuării unei angiocardiografii cu substanță de contrast. Acest element structural de diagnostic clinic permite medicilor specialiști să analizeze cu precizie tridimensională diametrul lumenului vascular, dinamica fluxului sanguin și eventualele defecte structurale sau malformații cardiace congenitale.
• angiocardiopatie — Termen generic utilizat în clinică pentru a desemna orice afecțiune sau patologie care afectează simultan inima și sistemul vascular asociat. Acest concept structural cuprinde o gamă largă de boli cardiovasculare complexe, cum ar fi cardiopatia ischemică, boala hipertensivă cu determinări sistemice sau malformațiile congenitale complexe, ce modifică funcționarea corectă a hemodinamicii organismului.
• angiocardită — Afecțiune inflamatorie acută sau cronică ce afectează concomitent structurile interne ale inimii (endocardul, miocardul sau pericardul) și pereții marilor vase de sânge asociate. Acest proces patologic structural, adesea de natură infecțioasă, imunologică sau toxică, modifică hemodinamica normală și necesită diagnostic precoce pentru a preveni complicațiile valvulare ori vasculare severe.
• angiografic — Care se referă la angiografie, care aparține angiografiei sau care este realizat prin intermediul vizualizării radiologice a vaselor de sânge cu substanță de contrast. În context clinic și structural, acest descriptor definește imagini, protocoale, semne de diagnostic ori proceduri intervenționale bazate pe redarea detaliată a anatomiei și dinamicii circulatorii din lumenul vascular.
• angioplastie — Intervenție chirurgicală minim invazivă din sfera radiologiei intervenționale și a cardiologiei, utilizată pentru lărgirea, restabilirea sau reconstrucția structurală a lumenului unui vas de sânge îngustat ori ocluzat. Procedura se realizează binedefinit prin introducerea unui cateter dotat cu un balon gonflabil la capăt, care este umflat la nivelul stenozei pentru a dilata peretele vascular, fiind frecvent însoțită de plasarea permanentă a unui stent metalic pentru a menține permeabilitatea circulatorie.