#cod civil
- abitațiune — Variantă livrescă, învechită sau rară a substantivului „abitație” sau „habitație”. În vechiul drept românesc și în traducerile timpurii ale codurilor civile, termenul desemna dreptul real, legal și netransmisibil al unei persoane de a locui într-o casă proprietate a altcuiva.
- ademțiune — Act juridic sau manifestare de voință prin care un testator revocă ori anulează total sau parțial un legat cu titlu particular făcut anterior în testamentul său. Această revocare structurală intervine de regulă atunci când bunul care constituia obiectul legatului a fost înstrăinat, distrus sau transformat radical de către testator înainte de decesul său, lipsind astfel dispoziția testamentară de obiectul ei inițial.
- adjoncțiune — Uniune, alăturare sau adăugare structurală a unui element secundar la un corp sau sistem principal; în dreptul civil, reprezintă o formă de accesiune imobiliară ori mobiliară prin care două bunuri aparținând unor proprietari diferiți sunt unite material într-un singur tot, fără a-și pierde identitatea inițială, astfel încât separarea lor ar deveni prejudiciabilă. În logică și programare, descrie operația de conectare directă a unor variabile sau argumente în cadrul unei structuri liniare.
- adjuncțiune — Formă învechită și pur etimologică pentru termenul 'adjuncție' sau 'adjudecare' (în anumite contexte vechi), folosită în trecut în limbajul academic ori juridic pentru a descrie actul adăugării sau anexării formale a unui teritoriu, a unui drept ori a unui bun la o proprietate principală. În dreptul civil clasic, desemna un mod de dobândire a proprietății prin unirea a două bunuri mobile aparținând unor proprietari diferiți.
- administrațiune — Formă învechită, livrescă și pur etimologică a substantivului 'administrație'; desemna în trecut ansamblul serviciilor publice, birourilor executive sau aparatul funcționăresc însărcinat cu conducerea treburilor statului ori ale unei instituții, fiind utilizată intensiv în legislația română din secolul al XIX-lea.
- adoptant — Persoană fizică sau cap de familie care adoptă ori intenționează să adopte un copil, asumându-și pe cale legală toate drepturile și obligațiile părintești. În sociologia inovației și marketing, termenul descrie un consumator sau o organizație care acceptă și integrează o tehnologie nouă, o idee sau un comportament într-un stadiu specific al ciclului său de viață.
- adoptatoare — Femeie sau persoană juridică cu profil feminin care înfiază ori intenționează să înfieze un copil, preluând de jure obligațiile și drepturile de mamă. În disciplinele economice și sociologia inovației, termenul descrie o organizație sau o consumatoare remarcată prin deschiderea de a asimila tehnologii avansate ori modele strategice noi.
- adoptator — Persoană fizică ce adoptă sau dorește să adopte un copil, dobândind pe cale judecătorească drepturile și obligațiile unui părinte firesc. În sociologia organizațională și marketing, termenul se referă la un agent economic sau la un utilizator care acceptă, preia și implementează o tehnologie, o metodă de lucru ori un curent conceptual nou într-o piață.
- adopțiune — Formă arhaică, livrescă sau variantă juridică veche a termenului 'adopție', desemnând actul legal și solemn prin care se stabilește legătura de filiație civilă între un adoptator și un minor. Deși în codurile juridice moderne a fost înlocuit în mare parte de varianta scurtă, cuvântul persistă în texte istorice, documente notariale vechi sau lucrări literare academice.
- adormire — Acțiunea de a adormi și rezultatul ei; trecerea treptată din starea de veghe în cea de somn. În context teologic și ecleziastic, termenul reprezintă o metaforă solemnă pentru moartea fizică a unui credincios, privită nu ca un sfârșit definitiv, ci ca un repaus temporar al trupului în așteptarea învierii. În sens medical, poate descrie instalarea anesteziei sau starea de amorțeală a unui membru.
- adresantă — Femeie sau persoană juridică cu denumire feminină care expediază o scrisoare, o cerere formală ori o notificare scrisă; expeditoare. Termenul definește ipostaza feminină a emițătorului într-un act de comunicare, fiind utilizat în corespondența administrativă, în procesele juridice sau în analizele textuale stilistice pentru a indica sursa de proveniență a mesajului.
- adunare — Acțiunea de a aduna și rezultatul ei; strângerea la un loc a unor obiecte, ființe sau bunuri împrăștiate. În matematică, reprezintă operația aritmetică elementară prin care se determină suma totală a două sau mai multe numere ori mărimi. În context social și juridic, termenul desemnează o întrunire organizată, o adunare publică sau o formă de asociere colectivă a cetățenilor în scopul dezbaterii unor probleme de interes comun ori al exercitării unor drepturi democratice.
- afin — 1. Arbust scund, peren și foarte ramificat din familia Ericaceae, cu frunze oval-alungite, flori verzui-roșiatice și fructe comestibile de culoare negru-albăstruie (Vaccinium myrtillus), specific zonelor muntoase. 2. Persoană aflată într-un raport juridic de afinitate, reprezentând o rudă prin alianță (soțul sau rudele soțului în raport cu celălalt soț). 3. În sens adjectival și filosofic, termenul descrie un element asemănător, compatibil sau strâns înrudit în spirit ori structură cu un alt obiect sau fenomen.
- afinitate — 1. Atractie electivă reciprocă, simpatie profundă, compatibilitate spirituală sau potrivire de caractere între două sau mai multe persoane. 2. Legătură juridică stabilită prin căsătorie între un soț și rudele celuilalt soț (rudă prin alianță). 3. Proprietate a unor corpuri sau substanțe chimice de a se combina selectiv unele cu altele. În sens larg, termenul reflectă o asemănare structurală, funcțională sau conceptuală evidentă între obiecte, fenomene, limbi sau curente culturale.
- aliena — A înstrăina un bun, un drept sau o proprietate dintr-un patrimoniu prin vânzare, donație ori cesiune juridică. În sens psihologic și sociologic, verbul exprimă acțiunea de a (se) îndepărta, a (se) izola sau a rătăci mințile, determinând pierderea conștiinței de sine, alterarea facultăților mentale ori pierderea sentimentului de apartenență la un grup social, la o cultură sau la propriul mediu.
- alienabil — Care poate fi înstrăinat, vândut, donat sau transferat legal dintr-un patrimoniu în altul. În dreptul civil, acest adjectiv descrie statutul juridic al majorității bunurilor aflate în circuitul comercial privat, indicând faptul că proprietarul deține prerogativa deplină de dispoziție juridică asupra lor, spre deosebire de bunurile inalienabile (cum este domeniul public al statului).
- alienabilitate — Însușirea sau caracterul juridic a ceea ce este alienabil; aptitudinea legală a unui bun, drept sau titlu de proprietate de a fi înstrăinat, vândut, donat ori transferat în mod valabil dintr-un patrimoniu în altul. Această caracteristică structurală constituie regula de bază a circuitului civil privat, garantând libertatea deplină de dispoziție a titularilor de drepturi economice.
- alienant — Persoană fizică sau juridică care înstrăinează ori transferă legal un bun sau un drept din patrimoniul său (sinonim cu înstrăinător). În sens sociologic sau psihologic, termenul descrie un factor, un mediu ori un comportament care alienează, adică determină izolarea individului, pierderea identității de sine sau alterarea facultăților mentale ale unei persoane.
- alienat — Care a fost înstrăinat sau transferat legal dintr-un patrimoniu; individ care suferă de o tulburare psihică gravă (nebun, alienat mintal) sau persoană izolată, ruptă de realitățile grupului social ori de sine însăși. Ca substantiv, termenul a fost utilizat istoric în medicină pentru a desemna pacienții din azilurile psihiatrice, iar în prezent descrie starea de dezrădăcinare culturală.
- alineat — Subdiviziune distinctă a unui text, capitol sau articol de lege, semnalată grafic prin retragerea primului rând spre dreapta și începerea unui rând nou; textul cuprins între două astfel de delimitări structurale. În context juridic, reprezintă o unitate structurală a unui articol normativ care conține o teză juridică distinctă, facilitând citarea corectă a legilor.